Sunt fericita cand rezolv probleme

Ma simt fericita atunci cand rezolv probleme. La fel ca atunci cand sunt iubita. In ambele cazuri sunt vazuta si inteleasa. Iar asta ma face fericita. Nu-mi trebuie nimic mai mult.

Ma gandesc uneori ca daca din toata cunoasterea pe care o consumam zilnic (stiri, carti, entertainment, povesti motivationale, tot felul de alte experiente) reinvestim macar 1% in ceva ce ne reprezinta, in ceva constructiv, lumea ar fi inmiit mai fericita si ar avea o putere mai mare de rezistenta in timpuri grele, ar fi mai putin depresiva si ar avea un caracter mai putin gelatinos. Daca din 12 ore pe zi, macar 30 de minute am oferi lucrurilor care ne cheama, lumea ar fi complet diferita.

Luna asta am mai castigat un challenge prin Innocentive (al 3-lea) si implicit niste bani frumusei. Nu ma scot din rahatul in care sunt, dar macar am de luat. Nu ma pot bucura de ei cum mi-as fi dorit si pentru ca n-au iesit toate din saptamanile astea, dar nu conteaza, ma bucur de inca o validare, iar satisfactia asta imi tine de foame, de somn si de vacanta. Sunt fericita.

Problema s-a numit “Innovative Approaches to Proliferation Prevention: An Industry-Government Information Sharing Platform” si a implicat construirea unei probleme tehnologice si a unui set de strategii cu un plan articulat pe minim 2 ani. A fost lansata de o coalitie de organizatii non-profit americane, Nsquare & partenerii si Stimson Centre si a avut ca obiectiv non-proliferarea tehnologiilor dual use (cu folosinta dubla). Simplificat, industria americana produce legitim tot felul de tehnologii pentru scopuri foarte clare si la fel de legitime, dar daca prin export ajung pe mainile clientilor nepotriviti (teroristi, traficanti, infractori cibernetici, etc) ele pot oricand fi transformate in arme de distrugere in masa. Iar asta e o problema cu multe nivele si fatete, cu multe sub-probleme de rezolvat. Si alte tari produc, dar americanii raman un reper in zona si in cazul asta e vorba despre ei.

M-am bucurat foarte mult ca mi-au ales solutia din cateva motive esentiale:

  • e prima izbanda in zona ONG-urilor, pana acum reusind doar in industriile private. Cochetez de mai multi ani cu ele, dar e prima oara cand imi si reuseste ceva in relatia cu ele. Imi da speranta chestia asta. Nu pentru mine primordial, cat pentru faptul ca am o parere foarte proasta despre eficienta si impactul lor in lume. Mai e important faptul ca e o coalitie a carei misiune e una cat se poate de sensibila si grea, respectiv pacea si securitatea. In cele din urma, pentru ca n-am nimerit un singur iepure din padurea asta, ci mai multi deodata, ceea ce imi da speranta si pentru mine.
  • e a treia problema castigatoare, ceea ce inseamna mult si greu intr-o competitie globala unde multi au avans mare in fata ta, dar mai ales pentru ca nu sunt un specialist (IT, matematica, chimie, medicina, inginerie, etc) si pentru ca vin dintr-o tara modesta, fara scoala si modele remarcabile de management si leadership si fara un cult al competitivitatii si al investitiilor in educatie si cercetare. Apoi, ma mentin in top 1% in comunitatea solverilor, in conditiile in care n-am doctorat cum au cei mai multi.
  • e prima problema unde stiu cine sunt cei care mi-au ales solutia (the seekers), unde n-a mai fost vorba de concurenta si n-a fost nevoie sa opereze sub anonimat.
  • a fost o problema foarte complexa si grea, cu atat mai mult cu cat nu traiesc si nu muncesc in sistemul american, implicit nu cunosc personal maruntaiele guvernului american si ale industriei americane producatoare si exportatoare de tehnologii dual-use. 
  • e a treia problema tehnologica si strategica cu care castig, ceea ce ma incanta foarte mult pentru ca in rarunchi sunt probleme operationale, iar operatiunile sunt favoritele mele, dar si pentru ca imi plac provocarile tehnologice foarte mult. Pe de alta parte ma valideaza inca o data ca “specialist generalist”, ca strateg, imi valideaza viziunile si ma linisteste in zbaterea mea de-a imi gasi locul de munca potrivit mie, cararea. Iar odata cu ea si linistea, ca de odihna nu cred ca va fi vorba vreodata.

Cel mai greu a fost faptul ca n-am vazut solutia de la inceput, dar am vrut musai sa gasesc una cat se poate de buna. Mi-a placut problema foarte mult. M-a provocat foarte mult.

Dupa ce am tot cercetat o vreme, pe fondul asta extenuant si haotic din viata mea, n-am putut face prea mult, asa ca am inceput prin a inregistra pe telefon franturi de idei si despre ce trebuie sa citesc ca sa nu uit, fiind multe zone de investigat. De cateva ori am adormit cu telefonul in mana, motiv pentru care l-am si stricat aproape definitiv tot scapandu-l pe jos, asa ca acum ma chinui cu o rasnita. Apoi, cate un pic in fiecare noapte am inceput sa scriu, simtind ca dezlipsesc solutia dintr-o smoala groasa lipita pe talpa creierului.

Dupa fiecare rand scris, imi venea sa ma culc o saptamana si sa o las balta. Pana n-am ajuns la ultimul paragraf, n-am stiut ce-am scris. S-a aratat de la rand la rand. Cand se intampla asa, e cel mai consumator si demotivant pentru ca iti vine sa renunti crezand ca nu o poti duce pana la capat doar pentru ca nu o vezi (pana la capat) imediat. Ca de obicei am trimis-o cu mai putin de 5 minute inainte de deadline, in toiul noptii noastre de aici, pe la 4-5.

Despre seekerii din episodul asta:

NSquare: N Square is a multi-year, multi-million dollar program designed to foster collaboration, ignite the public imagination and spark new ideas about how to eliminate the threat of nuclear weapons. 
 
N Square is a collaborative effort between five of the largest peace and security funders in the United States: The Carnegie Corporation of New York, the William and Flora Hewlett Foundation, the John D. and Catherine T. MacArthur Foundation, the Ploughshares Fund, and the Skoll Global Threats Fund.
 
N Square is based on the idea that new forms of cross-sector collaboration—combined with the sheer ingenuity of an engaged public—will enable us to innovate our way to a world free from the risks associated with nuclear weapons and fissile materials.
 
_ _ _ 
 
Stimson Center : The Stimson Center is a nonprofit, nonpartisan “impact” tank based in Washington DC and devoted to addressing transnational challenges and exploiting opportunities that enhance global security and economic prosperity. From the halls of Congress and the United Nations to the corporate boardroom, Stimson’s experts do more than develop innovative solutions—Stimson transforms ideas into pragmatic action, addressing the most complex global challenges of our time.
 
For over a quarter of a century, Stimson’s experts have analyzed global threats and worked with governments, multilateral organizations, civil society and private industry to build collaborative solutions that transcend national boundaries: geographic, bureaucratic and political. Our success has earned Stimson recognition as a global leader in the international ideas industry.)

***

(postarea intreaga cu cap si coada pe my TalesFromTheRock)

***

Photo copyright: Photo Division, Ministry of Information & Broadcasting,  Government of India.

Water Wheel: photographs by Somenath Mukhopadhyay from West Bengal won the 3rd Prize in the Black & White Section of the 19th National Photo Contest on the theme “Happiness” organized by Photo Division, Ministry of Information and Broadcasting.

Advertisements

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s