Cât costă un cuvânt de-al tău?

Când am început să scriu pe blog, cu opt ani în urmă, eram complet dezintegrată și la fel era și viața mea. Totul se dusese naibii până la ultimul fir de construcție, însă un lucru mi-a fost limpede ca lumina zilei: cunoscutul mă îngrozea mai rău decât necunoscutul.

M-am provocat atunci să scriu din miezul încercărilor mele de-a mă reîntoarce în lume, la viață, fără să știu dacă voi reuși cumva să mă redresez, când și cum.

Am făcut-o pentru că nu m-au ajutat poveștile nimănui de după chin, îmi trebuiau relatări din locurile în care eu eram, în timpul în care eu eram. Îmi trebuia cunoaștere la cald. Nu ca să mă simt înțeleasă sau mai puțin izolată, deși simțirea faptului că cineva te vede și te știe fără a te cunoaște e tămăduitoare într-un fel în care nici te iubesc nu poate fi, ci pentru a mă ghida. 

A fost un timp în care n-am putut fi mai mult decât cuvânt. Un timp tare lung și complicat, însă deosebit de interesant și de generos.

Când am reușit să accept că asta e tot ce mai am și mai sunt, mi-am zis: în regulă, dacă asta e noua premisă, atunci cum pot folosi cuvintele pentru a-mi construi o viață nouă? Sau măcar pentru a ieși de unde sunt?

Scriitor? Nu încă. E un drum prea lung și timpul meu e mult scurtat.

Filmmaker? Nu încă. E o aventură pentru care n-am context și toate instrumentele acum.

Blogger? Nu mai mult decât este deja. Dacă vroiam un blog popular scriam altfel și zilnic.

Speaker? Cu atât mai puțin.

Atunci?

Toate aceste lucruri mă interesau și mă reprezentau într-o oarecare măsură, însă nici unul din ele nu ar fi avut forța de-a mă scoate de unde eram în timp cuantificabil. Îmi trebuia un tărâm în care oricare din ideile și gândurile mele știute și neștiute încă să aibă potențialul de a produce rezultate aproape instant, dacă ar fi fost doar să le împachetez în cuvinte și atât, neavând altceva.

Am căutat și am găsit piața inovației deschise, un loc unde guverne, companii și organizații de tot felul din lume își expun probleme, provocări și nevoi viitoare din strategiile lor (de noi tehnologii, metode, produse, modele) contra bani, oportunități și notorietate pentru cei care le rezolvă. Un loc al reparării prezentului și al plămădelii viitorului.

Acolo, în tărâmul ăla, cuvintele se transformă în bani și reputație dacă ale tale cuvinte sunt cele mai convingătoare dintre milioane de alte cuvinte de pe pământul ăsta. Engleza este limba de schimb. Iar limba nu este abordată ca o destinație, ci ca un instrument. Acolo nu pierzi pentru ca uneori esti imperfect în folosirea limbii, ci doar pentru că nu încerci, iar dacă nu încerci, nu exiști. 

După șapte ani de viață în acest tărâm și șapte soluții premiate, respectiv șapte seturi de cuvinte răsplătite în bani și altele, mi-am pus într-o zi întrebarea: cât costă un cuvânt de-al meu?

Nu mi-a trecut prin cap să-mi calculez valoarea de piață într-atât de detaliat, dacă nu aș fi fost agresată de o viespe bătrână și influentă într-un context în care m-am lăsat atrasă doar pentru că am ezitat. M-a enervat atât de rău omul ăla, încât i-am spus că dacă mai scoate un cuvânt vreodată pe timpul vieții mele, voi porni taxatorul la cuvânt sau îi fac plângere. Viespea a zis că e în regulă, să pornesc taxatorul, dar să-i răspund.

Dacă am văzut că a împins limitele, le-am împins și eu la loc. Am calculat. Mai mult de curiozitate. Am împărțit valoarea netă a premiilor la numărul de cuvinte din soluțiile mele. Apoi am adăugat pentru medie și valoarea cuvintelor mele în joburile de copywrite și alte joburi în care folosirea cuvintelor e vitală pentru o organizație, de exemplu întocmirea unei strategii pe termen mediu (3-5 ani). Un cuvânt de-al meu la data aia valora 10 Euro.

Am formulat un răspuns, i-am făcut calculul și i-am trimis IBAN-ul. Am fost fair, succintă și la obiect. A plătit. I-am trimis răspunsul. De atunci s-a liniștit. Nu știu dacă din cauza răspunsului sau a prețului, pentru mine e irevelant.

Dacă ești un conceptualist sau un metaforist, îți poate părea o micime reacția mea, însă nu e chiar așa. 

Oamenilor trebuie să le vorbești pe limba lor dacă vrei să te faci înțeles, ca să nu zic și agreabil. Dacă ții morțiș să vorbească ei limba ta, vei fi invariabil dezamăgit, neînțeles, dacă nu chiar abuzat sau exploatat. Depresiv și nefericit, mai pe scurt. Uneori, însă, limba unor oameni e tare neplăcută. Dar cum altfel să înveți să lucrezi cu materialul clientului, dacă nu exersând? Până la urmă asta înseamnă adaptare.

Altfel, când cuvintele sunt tot ce ai și ești, înveți să ții la valoarea lor. Literally.

Advertisements

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.