Situații nefirești în care te pun angajatorii și ce-ar trebui să faci ca să fii în regulă. În primul rând cu tine.

Situații nefirești în care te pun angajatorii și ce-ar trebui să faci ca să fii în regulă. În primul rând cu tine.

Sunt multe feluri în care angajatorii / beneficiarii abuzează angajații sau freelancerii prin mijlocitorii lor, manageri mai sus sau mai jos pe ierarhie.  În România sunt la ordinea zilei aceste lucruri, artefacte de pe vremea comunismului și deviații de caracter bine dezvoltate în timp care s-au dat leapșa până la generația noastră.

Nu vrei să muncești pentru cineva aflat încă într-o astfel de stare. Și chiar dacă ai vrea (din disperare și alte frici), ajungi repede depresiv, nefericit și frustrat, în cele din urmă supraponderal și chiar bolnav, iar în final te vei autoelimina sau vei pleca. 

 Așadar, de ce să pierzi timpul?

Două exemple pentru astăzi de situații nefiresti in care un angajator te poate pune si care nu trebuie acceptate ca atare sub nici o formă. Nu daca ai si o viziune pe termen mediu si lung despre viata ta.

 1/ Te poți trezi în situația în care un angajator îți spune ceva de genul:

,,Nu îți pot da salariul (corect) pentru această poziție, stai să vedem cum merge, cum ne înțelegem și discutăm pe parcurs” 

Înainte de a părăsi întâlnirea zâmbind forțat de dezamagire, nu ar fi rău să faci și tu o mutare, din moment ce ești în șah. Nu ca să frustrezi sau ca să îți manifești vanitatea, ci ca să mai încetinești genul asta de abordare și ca să-l împingi pe omul cu deciziile să mai găsească și alte soluții, ideal unele care să te avantajeze și pe ține. Apoi, ca să nu rămâi frustrat. 

Dacă nu îți trasezi limitele și accepți un job în aceste condiții, te plasezi din start într-un punct vulnerabil și niciodată, dar niciodată nu vei fi prețuit la adevărata ta valoare și nici recompensat, oricât de mai bine ar începe să meargă lucrurile și oricât de bun ai fi sau ai deveni.

Eu nu sunt genul care să plece fără să spună ce are de spus. Nu îmi fac viața ușoară cu treaba asta, dar cu oamenii firești și suficient de inteligenți emoțional întotdeauna lucrurile merg strună, ba chiar devin distractive. Rar, ce-i drept în tara noastră.

Tu prestezi acum aceste servicii și tot acum trebuie să primești și plata cuvenită, la momentul prestației. Altfel, creditezi angajatorul fără dobândă și cu risc de 100% să nu îți mai vezi niciodată diferența de bani pentru munca prestată. Nebunie curată. În esență e o chestiune de cash flow. Dacă angajatorul nu îți oferă cotă din profit, nu ai de ce continua o discuție în termenii ăștia.

 2/ Te mai poți trezi în România în situația în care angajatorul vede foarte clar cine ești, ce știi și ce poți, dar te angajează pentru un proiect înfăsurat într-un contract cu atribuții clare, în care ai nevoie doar de 10-20% din capacitatea ta pentru a performa cu succes.  În esență, angajează un om supracalificat la un preț corect pentru jobul respectiv.

 Până aici e totul în regulă. A fair deal.

 Apoi vine o zi când angajatorul începe să îți ceară să faci lucruri dincolo de înțelegerea contractuală, pentru că știe că poți. Nu deschide o discuție firească și de bun simț, așa cum ar trebui, de genul:

 ,,Uite, clientul ne cere și asta, asta și asta. Ai vrea să preiei tu aceste sarcini? Și dacă da, hai să discutăm despre bani.”

Nu. Îți pune în cârcă, ca și când ar fi obligația ta, iar dacă spui Nu, te acuză că nu ești team player și gata, ai și ieșit din grații. Nu te supui abuzului, așadar nu ești un bun coleg, nu ții la firmă și la bunăstarea ei. Ești un trouble maker. Dacă spui tu primul  ,,trebuie să rediscutam prețul, în cazul asta’’, iar nu e bine, pentru că înseamnă că îți știi valoarea, iar firma nu se va putea baza pe tine în orice condiții și nici nu te va putea folosi oricum, oricând. Asta dacă nu ești acuzat de lăcomie și micime, printre altele.

În acest caz, dacă chiar insiști să lucrezi în aceste condiții, atunci trebuie să te înarmezi cu răbdare multă, să respiri adânc și să îți calibrezi sistematic tonul, pentru că educația nu se face peste noapte. Probabil, la un moment dat, lucrurile se vor schimba, dar doar atâta vreme cât ambele părți își dau silința. 

 Dacă nu, ai opțiuni:

–             Refuzi, știind că asta a fost;

–             Negociezi, știind că fie urmează un final de drum, fie că vei fi pus în rezervă și sunat doar la urgențe.

 ***

 Într-o altă notă:

Dacă în puținele zone de libertate pe care le ai, de fapt, în raport cu angajatorii nu reacționezi, îți meriți soarta. E legal, e legitim. Dar să nu îți închipui ca dacă rabufnesti pe rețelele sociale, în relațiile tale personale sau în fața guvernului, treaba asta va compensa vreodată alegerea de a nu îți fi exercitat puterea și drepturile.

Întrebarea corectă nu e niciodată ,,De ce procedează oamenii în felul ăsta?”, ci ,,De ce (să) accept eu o situație dezavantajoasă/abuzivă?”

Alege-te! Ca să nu aleagă alții cine și cum să fii. Un scenariu de viață care nu duce niciodată altundeva decât la frustrări, boli și nefericire.

1 Comment

Leave a Comment

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.