log

Distanța de la A la B | De ce nu ajungi unde vrei

Distanța de la A la B | De ce nu ajungi unde vrei

Soluția care te conduce cel mai rapid din punctul A în punctul B, presupunând că știi care este punctul B, este să te pui în mișcare. Să acționezi, să execuți. 

În ecuația asta, rolul unui coach este să te ghideze cu precizie, să te ajute să îți dezvolți gândirea strategică și capacitătile operaționale, să te ajute să îți optimizezi timpul și resursele. Aici lumea e specializată, în funcție de punctele forte ale fiecăruia. Ca și atunci când te duci la medic sau terapeut, această întâlnire e complet inutilă dacă nu ești determinat să îți joci rolul și dacă nu ești deschis să încerci lucruri pe care nu le-ai mai încercat. Nu va face nimeni treaba în locul tău. Niciodată. 

Motivul pentru care cei mai mulți oameni nu se pun în mișcare nu este, așa cum ai fi tentat să crezi, că nu știu care este punctul B. Ei caută scurtături în care își cheltuiesc foarte mult timp și resurse. În pauzele dintre aceste căutări costisitoare își risipesc timpul rămas. Pe calea asta, cei mai mulți se rătăcesc. Dezechilibrul e absolut.  

Ai fi tentat să zici ‘caută cu disperare scurtături’, căci există o mare disperare și compulsie în această căutare, insă nu e deloc disperare, e lăcomie. Vor mai mult, dorind de fapt să facă din ce în ce mai puțin, eventual nimic. Ei vor, de fapt, soluții prin care să nu trebuiască să acționeze, să depună efortul necesar. Cred că dacă își spun o altă poveste, gata, începe schimbarea și totul se va întâmpla de la sine. Așa au auzit la niste speakeri.

Nici vorbă. Niciodată nu se întâmplă nimic de la sine. Asta e mentalitatea pierzătorului. Lucrurile n-au funcționat și nu vor funcționa niciodată așa. Acțiunea e sfântă și poate compensa deseori necunoașterea unor lucruri. Înveți din mers și te încarci, ca dinamul de la bicicletă, tot din mers.

Dacă rămâi pe acest tipar de gândire și acțiune în care îți cheltuiești și risipești timpul în loc să îl investești, nu vei ajunge niciodată, nici măcar pe aproape de destinația/tipul de echilibru la care aspiri. Garantat. Este pur și simplu algoritm. 

Un alt motiv pentru care mulți oameni nu ajung în punctul B este pentru că și-au stabilit greșit poziția acestui punct în graficul vieții lor (presupunând că și-au făcut vreodată un astfel de grafic). Confundă viziunea cu strategia și cu planul de acțiune (operațional, de implementare a strategiei). 

De cele mai multe ori, acest punct B este o destinație finală, când punctul B trebuie să fie doar următorul punct unde vei construi următorul pilon, locul unde vei pune următorul pas. Între acești piloni pe care îi ridici pas cu pas, cu precizie, faci de fapt un pod pe care să poți păși, mai ales în zilele în care nu poți vedea mai departe de mâine. De pe acest pod vei avea întotdeauna o vedere mult mai clară a orizontului, chiar și în vremurile mai tulburi.

Reclame

1 răspuns »

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.