Executari silite. Un alt caz despre cum pasivitatea naște practici corupte și abuzive, dar și efecte dezastruoase pentru subiect.

Executări silite. Un alt caz despre cum lipsa de reacție naște practici corupte și abuzive. Despre cum negarea realității, atașamentele, orgoliile și lipsa rațiunii duc la dezastre și situații dintre cele mai absurde.

Lupt parte în parte cu sistemul si cu apucaturile degenerativ abuzive de când mă știu. Eu cu praștia, el și restul cu tot arsenalul, indiferent de partide și președinți. La firul ierbii viața nu are culoare politică, iar diferența dintre a fi și a nu fi acolo se face. Tot acolo (mă) manifest și eu. Ori de câte ori e nevoie. Aia e piața mea și acolo îmi ridic steagurile.

Speța de săptămâna asta: vânzarea unei proprietăți aflată în executare silită. Inițial, soții au făcut un credit garantând cu proprietatea, el debitor principal, ea codebitoare, apoi au divorțat, apoi partaj, apoi n-au mai plătit, el a rămas cu proprietatea și drepturi, ea cu poprire pe salariu și obligații. El și-a închis prăvălia în țară și a emigrat, ea a rămas, la pachet cu minor în întreținere. În concluzie, ea carne de tun.

Ajunge ea la mine, dorind să vândă proprietatea. Moment în care începe o nouă poveste, cât se poate de dementă. Nimic nou, însă, pentru karma mea și România. Vorba colegei mele de la agentie, la noi ajung doar cazurile pierdute sau in vreo criza aproape imposibil de rezolvat. Imi dă planurile casei și un proces verbal de recepție din care reiese că ea și soțul sunt proprietari. Detaliul cu divortul si partajul e nesemnificativ pentru ea. Ne izbim de el la verificări, bineînțeles. Cum ne izbim și de un fost soț orgolios și în negare, complet impotriva ei, paralel cu piața într-o măsură tulburător de mare pentru un fost om de afaceri.

Presez, scot măruntaiele adevărului la suprafață. Cu plânsete si cu ușoare indigestii.

Toată lumea minte. O știa și bunica, o știu și eu din practică, o știu și medicii, terapeuții și avocații. Ei, prin natura meseriei, scot adevărul la suprafață cu timpul, blândețe și răbdare. Eu, prin natura jobului, trebuie să îl scot repede, fără să clipesc și întotdeauna cu bisturiul. Pentru că întotdeauna e așa e când sunt bani la mijloc și criza e în toi. Invariabil, sunt detestată la primele interacțiuni și acuzată de lipsă de empatie, dar joburile mele si supravietuirea mea n-au avut niciodată legătură cu popularitatea, ci cu rezolvarea problemelor.

Mai toți proprietarii, în speță cei executați, își doresc să câștige din vânzarea unei proprietăți banii de care au ei nevoie și nu valoarea ei din piață. Motiv pentru care suferă pe toate părțile la neîndeplinirea repetată a acestei fantezii, oricâte pile și eforturi ar avea/face.

Când omul e lovit de executare silită, cedează psihic. Nu mai vrea să vadă hârtiile, nu le mai citește, nu mai reacționează, totul e pierdut, dar nu fără a se agăța cu toată disperarea de betonul executat. Nu pentru că ar avea un scop precis și cuantificabil (amân inevitabilul pentru că vreau sa obtin asta, asta si asta), ci pentru că nu își asumă alegerile și condiția, nu își asumă responsabilitatea. Fix din motivul ăsta, pierderile sunt masive pentru subiectii executarilor silite, mult mai mari decât ar fi fost dacă ar fi fost conectați la procedură și ar fi reacționat. Astfel, pierderile nu sunt doar financiare și materiale inmultit cu N, complet aiurea, ci și de sănătate, calitatea vieții scăzând dramatic. 

Casa e într-un proces dubios de executare silită, proces condus de un executor și mai dubios. Ei îi spune toată lumea că nu are calitate să își dorească nimic, ea are doar obligații. Pe el, atât executorul, cât și banca, îl întreabă tot timpul dacă e sau nu de acord cu una sau alta, inclusiv cu vanzarea (? wtf).

Găsim client în 48 de ore, înaintăm atat prin ea, cat și direct o ofertă către toate părțile, o ofertă mai mare decât valoarea ce urmează a fi licitată în scurt timp și cerem acordul băncii pentru vânzare.

Banca ne ignoră și o ignoră și pe soție, parte interesată, executată și poprită. Soția depune la bancă oferta și ia număr de înregistrare pe ea. Trimite încă o data solicitarea pentru acordul băncii și pe email.

Banca nu îi răspunde direct, ci o pune în Cc la un email către executor și soț, în care îl întreabă pe soț dacă e de acord cu oferta facilitata de sotie. Soțul nu e de acord, normal. Banca considera ca i-a raspuns sotiei.

Ai zice ‘end of story’. Însă soția (la insistențele mele) insistă la rândul ei, să i se răspundă la cererea punctuală, în mod punctual. Sunteți sau nu de acord cu vânzarea imobilului conform ofertei depuse? Înțeleg că dacă refuzați vânzarea, vă asumați răspunderea în solidar pentru eventualele prejudicii provenite din diferențele de preț, întârzieri și alte cheltuieli suplimentare.

Așteptăm. Din nou. Eu curioasă să văd cu ce formulare elitist-corporatistă o vor da iar de gard.

Între timp, clientul înjură. Futu-i gura mă-sii de politică și de țară cretină. Apoi sare si la mine, ca să se răcorească.

Sar și eu. Il asez repede la locul lui, spunându-i că dacă mai aud vreo inflexiune în voce, îi închid telefonul și pun contractul pe foc. Se calmează. Incepe sa auda alternative.

Sunt 99.9% șanse să ratăm tranzacția asta, dar nu înainte de-a fi forțat tot ce se putea forța din locul strâmt din care operăm. Pentru că la noi, doar așa merge și doar atât se poate. În ceea ce mă privește, însă, 99% din cazurile cu risc de eșec 99% le-am câștigat. În a 25-a oră. 

Între timp, suta de mii de rezistenți vrea să dispară PSD-ul pentru eternitate ca să pună în loc alți proști la fel de mari, în mijlocul mandatului, președintele tembel își vede de treburile lui numai de el știute și înțelese, instigatorii strică protestul anti-corupție al rezistenților, iar jandarmeria are și ea uscăturile ei și face căcatul praf.

Corupția e în primul rând individuală, în cel mai fericit caz doar 10% din oamenii din stradă fac ceva atunci când li se întâmplă ceva nasol din partea terților sau a sistemului. Și fix din motivul ăsta, dușmanul împotriva căruia oamenii ăștia luptă cu atâția nervi, ură și sudoare în piață nu va dispărea niciodată, așa cum nu a dispărut niciodată. Va dispărea doar când fiecare se aruncă în foc și luptă atunci când e călcat pe cap. Corp la corp. Parte in parte. Doar atunci. D-abia atunci, poate, vom scăpa și de ipocrizie și alte frustrări.

Dar și mâine e o zi. 

(to be continued)

Advertisements

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.