Văd că există lume cu carte care are dileme privind democrația, de când cu acest referendum. Nu este nici o dilemă aici.

Dumb dilemma. Referendum 2018 vs Democrație.

Văd că există lume cu carte care are dileme privind democrația, de când cu acest referendum. Nu este nici o dilemă aici. Cei care nu merg sunt pro-democrație. Ceilalți nu (încă). Chiar dacă ei cred că nu este așa.

Mă gândesc că e dureros să fii educat și să citeşti 30 de cărți pe săptămână, dar să-ți plutească mintea în ceață.

Sigur, e un gest de susținere a democrației să mergi să votezi când se dă chemarea. În cazul ăsta la referendum. Dar doar dacă scopul/intenția referendumului este democratic/ă. Altfel, ce faci? Te duci să validezi toate nebuniile?

Un referendum care are ca scop direct continuarea privării de drepturi a unei comunități, în condițiile în care avem aceleaşi obligații, te obligă să îți pui întrebarea: ce să caut eu să validez prin prezență așa ceva?

Întrebarea privind moralitatea și spiritul democratic nu este ‘să mă duc sau nu la referendum?’, ‘ce să spun bebelușului meu?’ sau ‘sunt/nu sunt de acord cu stilul de viață al unei comunități sau alta?’, ci ‘este scopul acestui referendum democratic și moral?’.

Pentru că în acest caz, scopul nu este să scrie în Constituţie că familia este formată din bărbat şi femeie, ci ca familiile care nu sunt formate după această ecuaţie să nu beneficieze de drepturile familiilor tradiţionale (un parteneriat ocrotit de lege, posibilitatea obținerii unui credit împreună, dreptul de vizită și decizie în cazul în care un parter este în spital/bolnav, dreptul la moștenire etc – tot ce decurge din protecţia unui parteneriat recunoscut legal).

Lipsa acestor drepturi nu este fără impact, ci îi aruncă pe acești oameni în situații limită şi extrem de costisitoare: să emigreze (costurile cu emigrarea fiind extrem de mari şi de diverse), să muncească înmiit mai mult pentru a-şi putea lua o casă sau deschide o afacere, să aştepte 10-20 de ani în plus să poată spera ca vor putea face lucrurile astea, să cheltuie înmiit mai mult pe legalizarea actelor privind averea comună, să nu-şi poată ajuta partenerul când e bolnav/în spital etc. Aspecte cât se poate de practice, dar şi aspecte de viaţă şi de moarte.

Așadar, cine naiba mă cred ca să le tai eu calea acestor oameni? Ar trebui să te mai întrebi, dacă ar fi să intrăm și în aspectele credinței creștine în care pretindem că trăim și pe care vrem să o predăm bebelușilor de ale căror întrebări din viitor nu mai putem dormi nopțile.

Simplul fapt că avem toti aceleasi obligaţii, dar unii au drepturi mai puţine ca alţii, nu este în regulă. Simplu. Iar scopul și intenţia referendumului este ca această neregulă să persiste.

În cazul acestui referendum, prezența la vot este anti-democratică, pentru că scopul referendumului este anti-democratic.

Din acest motiv, îngăduirea existenței unui astfel de precedent deschide o cale tare alunecoasă și periculoasă.

Advertisements

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.