Pe dinafară. Regulile societății ‘normale’ nu sunt aplicabile pe margini și în crize.

Pe dinafară. Situații dificile de viață, comunicarea la răscruci și lumile de pe margini.

(gânduri din mai multe registre)

Îmi zic oameni uneori că și ei au trecut pe cărarea asta pe unde sunt eu. Oameni care niciodată n-au implementat sau condus nici măcar un boutique, antreprenori care n-au trecut niciodată în viață prin lipsuri sau printr-un ciclu complet al unei afaceri sau oameni a căror istorie, structură și viață nu au nici cea mai mică legătură cu tine și cu locurile de unde tu ești și vii.

Probabil și tu ai auzit asta de câteva ori în viață, în special atunci când ai încercat să te explici și să-ți explici circumstanțele în fața unor oameni care nu mai au pentru tine decât o singură replică: ,,Mai, dar de când te știu ești în faza asta”. E posibil să te fii izbit cel puțin o dată de acest fel infantil de-a îi nega omului dimensiunea reală a ceea ce trăiește, minimizand prin asocieri dintre cele mai inoportune, dacă nu chiar și nepotrivite.

Exprimarea ,,de când te știu” este o aroganță dacă omul ăla nu ți-a fost umbră de când ești în fașă. Nu te știe deloc. Te știe ca pe morcovi, te știe doar cât te vede, ce iese la suprafață. În rest habar nu are.

Drumul dintre cădere și revenire, dintre o viață vlăguită de minusuri și una mai norocoasă, mai stabilă, mai sigură și mai predictibilă un pic (mai normală), dintre a avea și a nu avea, dintre dispariția și apariția în jocurile vieții, iar în cele din urmă dintre a fi și a nu (mai) fi, este ca un fir de ață care se mișcă în toate părțile cu diverse intensități, un fir pe care tu nu doar că trebuie să-ți ții echilibrul, dar deseori trebuie să te și reinventezi, să te pui laolaltă din acest fel de mers, de cele mai multe ori doar pentru a mai putea face un pas de furnică înainte. Pas invizibil pentru cine te privește din afară.

Atunci când ești în situații vulnerabile de viață, cei mai mulți oameni te văd doar când ajungi la ceea ce consideră ei că înseamnă destinație, dacă ești bine închis în cutiuțe etichetate, sortate și aranjate frumos pe raft.

Dacă ai scris o carte, dar încă nu ai publicat-o sau nu ai publicat-o pe calea pe care (încă mai) crede o parte a lumii că trebuie publicată pentru a conta sau pentru a fi relevantă, atunci nu ești scriitor. Dacă lucrezi la pregătirea unei afaceri, dar încă n-ai implementat-o sau nu ai ajuns cu implementarea într-o formă suficient de familiară sau comercială, atunci nu ești antreprenor. Dacă ai scris un scenariu care nu este încă film, atunci nu ești scenarist. Și tot așa.

Nu ne vedem unii pe alții în etapele intermediare (de reașezare), iar pentru că nu ne vedem, nici nu ne înțelegem, nu ne urmărim, nu învățăm unii de la alții, din acest loc unic prin generozitatea lui, al facerii lucrurilor și al transformării omului in acest proces.

În fazele imperfecte sau definite în alte feluri și cu alte nuanțe decât cele by default aproape că nu existăm pentru societatea normală. Nu suntem angajabili, nu suntem credibili, nu suntem suficient, nu suntem valizi. În ochii societății normale, între totul și nimicul nostru nu există nici o diferență.

Nu e atât de simplu și controlabil drumul ieșirii din situații vulnerabile, din crize, din cercuri vicioase sau din etape intermediare.

În situații vulnerabile de viață nu contează ce profesie sau carieră ai, acolo viața te dezbracă până la rădăcinile firii, acolo ești doar om.

Se poate întâmpla ca viața ta întreagă să se destrame până la nivelul firelor de pulbere, în toate planurile ei, pe rând sau dintr-o dată, iar tu să nu (încă). E un loc înfricoșător în care un om poate ajunge, un loc unde nu vezi nimic înainte, nici măcar la distanță de un minut. Se poate întâmpla ca un astfel de drum să dureze atât de mult până ajungi la un prim luminiș, încât capacitatea de-a trăi și de a fi în necunoscut să-ți devină natură și reflex, să nu mai conteze ce vezi și ce nu, să poți înainta și fără să știi de dinainte ce urmează.

Există astfel de locuri pe unele cărări ale vieții.

Da, ideal vorbind, toți ne dorim să putem vedea clar un orizont, să ne putem planifica unele lucruri, să avem un oarecare control pe propria viață, să putem răspunde răspicat la majoritatea întrebărilor cu da sau nu. Însă aceste idealuri sunt mai mult nevoi născute din strategii de marketing și PR decât din realitățile lumii de azi. Lumea influencerilor este departe de a fi lumea. Există foarte mulți oameni care nu pot răspunde răspicat cu da sau nu la întrebări și mai mult de atât, care au descoperit că nici nu este inteligent să o facă. Viața lor se învârte între nu știupoate și mai vedem. Eu sunt unul dintre acești oameni.

Asta nu îi face deloc nesiguri sau lipsiți de direcție și viziune, ci este tehnica lor de a se păstra deschiși posibilităților, de a se adapta mai repede, mai natural și cu costuri și pierderi mai mici la schimbări.

Spune-i unui HR care îți pune întrebarea complet cretină pentru lumea de azi ,,Unde te vezi în 5 ani?”mai vedem sau nu știu, că vei pleca cum ai venit, ba chiar pe minus, pierzând timp între timp.

E foarte posibil ca unii oameni să fii ajuns și ei pe cărarea ta, nici tu nu poți să le negi experiențele. Însă dacă e nevoie să te explici zilnic sau frecvent, atunci comunicarea e din zona debutanților, întrucât cărările nu sunt puncte, ele au lungimi, lățimi, muchii și adâncimi.

O cărare pe care ajungi îți poate deveni viață până la capăt. Nu e nici o regulă și nici o statistică care îți poate garanta că odată ajuns în adâncimile vieții sau pe marginile ei, mai ieși sau te mai întorci de acolo (la fel).

Contează foarte mult câtă vreme te-a ținut viața sub capac într-o anumită zona a ei, cât de adânc ai fost împins sau ai căzut pe acel drum, cât de mult te-ai rănit în această cădere, cât de rănit și cu ce premise ai plecat la acest drum, și multe alte nuanțe care fac ca două experiențe pe aceeași cărare să fie complet diferite.

Deci nu îi poți spune cuiva că și tu ai fost pe cărarea aia și că nu e cum zice el sau că nu e chiar așa. Nu îi poți spune nimic, pentru că nu știi nimic din compoziția de trăiri, emoții, stări și percepții care s-a născut în omul ăla, pe drumul ăla. În cel mai fericit caz poți întreba ,,În ce punct ești pe acest drum (atât de familiar și mie)?”

Dacă pui problema așa, deja omul simte că respiră doar pentru faptul că nu îi este ridiculizată sau minimalizată experiența, doar pentru că este văzut și înțeles, dar în esență, doar pentru că în timpul discuției, care este și timpul lui, este vorba și de el, nu doar de tine și de ce ai tu impresia că știi sau că ai înțeles.

Fundamental, comunicarea bună și constructivă între oameni e în suferință din motive de ego și din întreruperi pe linia respectului de sine. Dacă îmi respect timpul și experiențele, le respect automat și pe ale celuilalt, implicit începem să ne vedem, să ne auzim, să ne înțelegem, să învățăm împreună cum să facem poduri peste diferențele dintre noi.

În momentul în care tu explici ceva și celălalt te așteaptă nerăbdător să termini, doar ca să îți dea un răspuns care începe cu ,,Și eu….” sau “Știu..”, s-a terminat, comunicarea aia moare instant în fașă și treci în frecvența de monolog.

Și dacă ar fi ca ,,și eu…” / “știu…”, doar pentru faptul că omul din fața ta se deschide să îți spună ceva important pentru el, nu îi poți da răspunsuri din acest registru. Nu, dacă te respecți. E ca și când îl tai la montaj sau îi dai fazan sau șah.

Chiar dacă te plictisește sau chiar dacă nu ai răbdare să auzi ceva ce ai impresia că știi, simplul fapt că ești plictisit sau nerăbdător îți semnalizează că ți-ai închis mintea, că ai intrat pe nesimțite în stare de autosuficiență, consideri că nu ai ceva nou de învățat sau de aflat. Poate nu ai direct sau în mod evident, fulgerător sau generator de senzații tari, dar modul în care omul își alege cuvintele, cum frazează, cum pune accentele, cum i se schimbă sau preschimbă expresia feței sau gestica la anumite cuvinte sau emoții care se nasc în ele, te învață foarte multe lucruri, îți poate arăta o nouă dimensiune a unei experiențe similare, o nouă nuanță, o nouă înțelegere, te ajută să cunoști mai bine omul din fața ta și deseori te ajută și pe tine, pentru că mai mult înveți tăcând și ascultând decât vorbind.

Vorbim de marginile și muchiile vieții. Un context dificil de viață te poate arunca peste noapte pe muchii și dincolo de ele, te poate purta o viață întreagă sau episoade lungi pe dinafară, în ciuda speranțelor tale de-a te apropia mai mult de centru, de înăuntru, de lumea din care ai fost scos.

Muchiile vieții în lumea de azi, o lume pe care o conștientizăm tot mai mult prin intermediul tehnologiilor, nu sunt excepții, sunt teritoriul principal, din ele e făcută arena. Viața e ca o insulă, are doar coaste și margini, multe sfârșituri și începuturi. Orizonturile cele mai interesante și mai spectaculoase deseori le surprinzi din astfel de locuri, nu din măruntaiele lucrurilor, nu din tumult.

Dacă așezi și sortezi miliardele de oameni într-o piramidă, și sunt multe piramide construite pe baza unei diversități de statistici, vei constata singur această realitate. Cei mai mulți oameni trăiesc în adâncimi, la bază și pe margini. Cei mai mulți suntem pe dinafară. Cei mai mulți se află în situații vulnerabile, în cercuri vicioase din care nu reușesc să iasă altfel decât renunțând alternativ la diverse nevoi, deseori și la pasiunile și aspirațiile lor.

În fața unei situații dificile sau vulnerabile de viață poți alege ceea ce să te cuprindă:

disperarea sau curiozitatea.

Disperarea te distruge, te îneacă în stres, în boli și în depresie, te închide. Curiozitatea te zidește și te deschide, oricât de crâncen ar fi un moment sau altul, îți ușurează crucea.

Firește că nu eșți nemuritor și nici sortit perfecțiunii sau dumnezeirii, pe drumurile vieții te mai vlăguiești, îmbătrânești, te mai deformezi, te mai degradezi, te mai rănești, în funcție de cât de greu de răzbătut sunt drumurile pe care le ai de parcurs.

Viața pe din afară nu este ușor de trăit și nu este o alegere. Este condiția mai multor oameni decât crezi, iar aici, în aceste tărâmuri, dacă ajungi vreodată, trebuie să știi că vei avea nevoie de tot ajutorul pe care îl găsești și trebuie să înveti să ceri ajutor. Regulile societății ‘normale’ nu sunt aplicabile pe margini și în crize. Unii dintre noi am învățat să putem traversa podurile dintre lumea din afară și lumea normală, iar cei care am ajuns să putem asta, putem fi și altora, putem ajuta, putem alina, putem înțelege.

Nu pentru a-i salva pe alții, ci pentru a ne salva pe noi înșine.

Unii ajungem aici în urma unui accident, alții în urma unei boli, alții în urma șomajului, alții în urma unui faliment. Unii picăm din vârfurile subteranului în care ne-am născut, alții din vârfurile zgârie-norilor unde am ajuns pentru o vreme. Unii am fost săraci și singuri pe lume de la bun început, alții am ajuns săraci prin alegeri, dependențe sau neputințele și răutățile altora. Unii suntem tineri, alții mai puțin. Aici, însă, diferențele dintre noi nu sunt vizibile. Aici semănăm foarte mult unii cu alții. Aici ego-ul este scăzut la cântar în fiecare secundă.

Unii își neagă noua condiție și suferă mult, eșuând de cele mai multe ori să-și restabilească un nou echilibru al vieții. Unii își asumă și se adaptează mai bine, reușind uneori să depășească granițele acestor noi realități sau să-și găsească menirea în interiorul lor.

Pe Dumnezeu îl vei găsi mai des pe dinafară decât înăuntru – unde e mai normal, este viu și este al viilor. Împărăția Lui este pe margini pentru că rolul Lui este să ne prindă atunci când cădem, când alunecăm sau când suntem împinși în abisuri.

Ce îți mai pot spune despre Dumnezeu, din locurile astea, este că nu doar El ne ajută, ci și noi Îl ajutăm. Este o conlucrare. El începe unde se sfârșesc putințele noastre.

Între noi și abisuri este Dumnezeu.

Uneori pentru unii și deseori pentru alții, menirea personală, scopul vieții se găsește sau se înțelege (mai bine) tot acolo, pe muchii atât de subțiri încât aproape că sunt invizibile. În locul în care ți-a fost frică toată viața să ajungi. Pe dinafară.

Reclame

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.