Touch me not-Politicile Corpului. Oameni care privesc și pentru noi acolo unde noi nu privim. Avanpremieră.

Avanpremieră eveniment „Touch me not – Politicile Corpului”. Oameni care privesc și pentru noi acolo unde noi nu privim.

Tell me how you loved me, so I understand how to love.

Deși am făcut parte din echipa de producție a acestui film, premiat în 2018 cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, nu știu nimic despre Touch Me Not (Nu Mă Atinge-mă). Știu scenariul, desigur, lucrul care m-a ‘agățat’ pe loc în proiect, însă ce a devenit el în timpul filmărilor este o poveste pe care nu o cunosc încă. Din puținele cadre pe care am apucat să le văd în timpul filmărilor, din ce vedeam că se întâmplă pe set, din ce s-a difuzat pe internet și din criticile internaționale, îmi pot da seama însă că distanța dintre scenariu și regie e una destul de mare.

Era primăvara lui 2015 și terminasem cu Travel Channel o producție în România pentru show-ul lor Expedition Unknown, când prietena mea, Sorina Dumitru, un nume de referință în locații de film – pentru cei din afara industriei, m-a sunat să-mi propună managementul locațiilor în proiectul Touch Me Not, ea fiind prinsă în producția altui film românesc la vremea aia.

Cumva paradoxal, în ciuda pasiunii mele pentru film, nu cunosc prea mulți oameni din industria asta din țara noatră, însă destui oameni cheie mă cunosc pe mine, nu pentru pasiunile mele, scenariile și regia – unde încă nu mi-am făcut intrarea pe piață, ci din recomandări, pentru aptitudinile mele pe operațiuni și pentru expertiza mea diversă, ceea ce m-a făcut întotdeauna o alegere ideală în proiecte complicate și ‘misiuni imposibile’. N-am prins rădăcini în producție și nici în industrie, deși am câteva producții mari în palmares, pentru simplul fapt că direcția mea e spre conținut și pentru că viața mea are un traseu neconvențional care nu mi-a permis stagnare în ecuațiile producătorilor locali, în onorarii necorespunzătoare și destul de multă lipsă de orizont. Faptul că sunt bună pe ambele flancuri nu e decât un avantaj care într-o bună zi își va arăta valoarea.

Sorina a știut, ca întotdeauna, să vorbească pe limba mea și să-mi spună ce știa că trebuie să aud ca să zic da, într-un moment în care aș fi vrut să iau o pauză, fiind deja dată peste cap după Expedition Unknown: e o provocare, o coproductie, e un film făcut de români, regizoarea e tânără și o vei îndrăgi pe loc, acesta e filmul ei de lung metraj de debut, echipa e tânără, iată scenariul, convinge-te singură.

Faptul că echipa era verde la un film de debut care se anunța unul greu de făcut din toate punctele de vedere, nu era ceva ce mă încânta, mai trecusem prin filme cu debutanți, asta însemna că pe managementul producției lucrurile urmau să se întâmple deosebit de greu și cu mult consum de nervi și haos, dacă nu chiar și conflicte. Lucruri uzuale în producții, însă mult amplificate la producțiile cu debutanți. Apoi nu mai lucrasem de mulți ani cu români în filme și în general, iar după ce am lucrat o dată îmi ajunsese. Am avut noroc să mă formez cu americanii, în echipe excepționale prin profesionalism și plămădite într-un sistem foarte clar și eficient de lucru de la care am învățat și crescut foarte mult, astfel că aveam cu totul alte puncte de referință și standarde, lucruri care mi-au făcut imposibilă readaptarea la cultura românească până în ziua de azi (fără supărare pentru românii buni buni, am cunoscut destui și știu că ei există, dar toți știm ce durere e pe management și leadership).

Scenariul, însă, și fidelitatea pentru drumul ales pe care am putut-o întrevedea în Adina Pintilie atunci când am întâlnit-o, regizoarea și scenarista acestui film, m-au provocat suficient cât să accept mănușa aruncată de Sorina. Pentru un drum atât de neumblat, filmul ăsta avea nevoie de orice om care l-ar fi putut împinge înainte, fie și cu un centimetru. Cu atât mai mult de oameni experimentali prin natură și pasionați de inovație, cum eram eu deja de niște ani.

Plăcându-mi scenariul și ea foarte mult, m-a frustrat cumva rolul pe care urma să-l am în producție, pentru că am simțit că pot aporta mult mai mult pe o zonă mai aproape de conținut, fie și una din care să pot privi mai de aproape și să pot învăța. Poate și pentru că, în sfârșit, nu mai eram parte din producția unor filme sau show-uri tembele sau mult prea prelucrate de producători pentru consumatorii de masă, scenarii care nu mă inspirau deloc și îmi puneau la încercare motivația în fiecare secundă. Producții care nu aportau cu nimic la nimic, dar care, ok, susțineau niște locuri de muncă.

Nefiind șablonată de producții și refuzând să mă așez în industrie pe rolurile astea, natura mea creativă a tânjit mai mult decât obicei la acest film să fie mai aproape de conținut și nu de logistică. Pentru prima oară m-am trezit detestând rolurile operaționale în facerea filmelor, plictisitoare chiar, în ciuda dinamicii nebune pe care o presupun.

Ce știu despre Touch Me Not este fidelitatea Adinei față de propriile-i viziuni și căutări, o dedicare față de îmbunătățirea sinelui și a calității propriei vieți, lucruri care m-au inspirat foarte mult, dedicarea ei motivându-mă să mă întorc și eu la pasiunea mea filmul și să încep să o hrănesc, să o pun mai sus în lista de priorități. Un drum început în 2007 când am intrat la Regie și pe care viața mi l-a întrerupt un an mai târziu, ținându-mă totuși conectată la el prin diverse uși ale producției și consultanței, eu dorindu-mi de fapt Scenaristică, dar neavând școală distinctă pentru asta pe vremea aia. (vezi AICI un interviu luat de prietena mea Olivia Tocaciu lui Nicolae Caranfil pentru TVR Cultural despre cum stăteau atunci lucrurile in cinematografia românească).

Ce mai știu este îndrăzneala Adinei de a privi și scotoci în locuri unde noi nu privim, de cele mai multe nefiind nici măcar conștienți de existența lor și nici măcar curioși să ne punem întrebări de genul: Dacă mâine aș păți ceva și aș rămâne diform(ă)? Cum aș trăi? Cum aș iubi? Cine m-ar putea vedea și atinge? Cum aș simți? Dacă mâine m-aș trezi că îmi doresc un om de același sex sau cu o natură complet diferită de ce știam până atunci despre oameni? Dacă m-aș fi născut cu un corp ‘incomplet’ sau mult diferit de standard? Cum aș supraviețui invizibilității și singurătății? Dar violenței, respingerii sau milei din ochii celorlalți?

În rădăcina tuturor acestor întrebări pe care rar sau deloc nu ni le punem, stă de fapt o întrebare mamă, o întrebare legată nu de micile indentități care te compun azi și care se tot schimbă, în parte sau total, pe traseul întortocheat al vieții, ci de marea identitate, cea a ființei tale: cine ești?

Cine ești dacă rămâi fără un picior? Dar fără două sau fără toate membrele? Cine ești dacă mâine o tumoră te deformează de la modul în care vorbești și privești până la modul în care atingi și te miști? Cine ești dacă mâine ai un accident care te lasă fără jumătate sau toată fața? Cine ești dacă n-ai fi avut norocul să ai un corp frumos sau să fii integru fizic?

De aici se desprinde marea întrebare vitală: ce știi de fapt despre iubire?

Dar despre viață și oameni?

Iar din întrebarea iubirii se desprinde o altă întrebare: până unde ești dispus să te afli și să o afli? Care ți-e dimensiunea libertății personale?

Privind la relațiile tale intime, la istoricul lor, care ți-e de fapt ‘rata de succes’? În câte ai fost bine și fericit? Ce nume au fricile și prejudecățile care te-au ținut departe de o intimitate/conexiune autentică și de șansa descoperirii de sine? De unde vin ele? Câți oameni ai respins pentru că nu corespundeau standardelor tale estetice? De unde vin standardele astea? În câte relații ai intrat orb ingenuchiind în fața slăbiciunilor, a atracției și a tot felul de frici și alte considerente, fără să aștepți suficient pentru a descoperi cine este omul care va urma să te atingă, iar prin asta să-ți influențeze o parte din viață, ba poate chiar tot destinul?

Filmul Touch Me Not tratează subiecte tabu nu doar pentru societatea românească, dar pentru societate în general și scoate la suprafață realități diferite de ale celor mai mulți dintre noi, astfel că e posibil să nu ne pice perfect drept, ba chiar ne-am putea sufoca și îneca pe alocuri privindu-l, dacă ne-am făcut reflex din ignoranță, prejudecăți și ascunderea adevărurilor din noi sub preș, precum: granițele personale, corpul un”de luptă” ideologiilor, alteritatea, intimitatea dizabilitatea, fluiditatea genurilor, frumusețea non-normativă, libertatea personală.

Sunt deosebit de curioasă să văd filmul, înțeleg că se va lansa în România pe 15 Martie 2019 în cadrul Festivalului One World România, Ediția a 12-a.

Mai repede de atât are loc pe 8 Martie 2019 este avanpremiera eveniment “Touch Me Not – Politicile Corpului” la Cinema Băneasa, sala 5, orele 20.30 – eveniment la care mi-am cumpărat deja bilet și la care vă îndemn să mergeți și voi, nu doar din curiozitatea de a afla de ce juriul de la Berlin a premiat acest film, dar mai ales pentru a descoperi lumi și realități noi despre care nu știți nimic sau prea puțin, dar în care vă puteți trezi oricând, voi sau cineva apropiat vouă. Autorii filmului au pășit deja în acest necunoscut pentru noi, nouă nu ne rămâne decât să fim deschiși în fața călătoriei pe care au făcut-o și să vedem ce au adus cu ei de pe acest drum și ce fel de întrebări și răspunsuri ne pot fi și nouă de folos în viețile și zbaterile noastre.

“Prin controversa intensă stârnită chiar de la premiera mondială de la Berlinală, filmul „Touch Me Not” deschide un spațiu de autoreflexivitate, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, și devenind mai mult decât un film: o experientă transformativă.” Zic autorii.

Așadar, găsești AICI mai multe informații despre ceea ce se conturează a deveni ‘miscarea’ Touch Me Not și despre avanpremiera din 8 Martie.

Reclame

0 comentarii

Scrie un comentariu

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.