A te mântui înseamnă să devii mai inteligent, implicit mai rezilient, să fii bine oricum ar fi viața.

Reziliență înseamnă să fii bine oricum ar fi sau ar deveni viața și mai înseamnă și mântuirea posibilă pentru noi aici.

 

Dacă n-ai chef să citești, poți asculta

rezilienta-mantuirePentru că multe generații, atât în România, cât și în lume, au fost crescute în logici alterate de dogmă, propagandă și educație controlată, am preluat și am perpetuat automat tot felul de interpretări și răstălmăciri care aproape că ne distrug viața, făcându-ne să rătăcim în ceața groasă a confuziei, uneori o viață întreagă.

Este unul din motivele pentru care mulți oameni cu educație înaltă sunt proști din perspectiva integrității emoționale și mentale (nefericiți, nevrotici, frustrați, în stare de conflict interior constantă, confuzi, autodistructivi și în multe feluri care le afectează direct calitatea vieții), nefiind superiori cu nimic unuia fără atâtea hârtii și aptitudini în sertare. Pentru că toată educația lor s-a construit pe o logică fundamentală alterată de sistemele care i-au crescut și modelat, în cazul nostru sistemul comunist, în alte cazuri sisteme cu o altă prioritizare a obiectivelor.

Dacă la noi, mai comuniștii, ideea uniformizării oamenilor a intrat direct prin politică, la capitaliști a intrat prin corporații, astfel că azi putem observa mai bine magnitudinea asemănării dintre crescuții în vest și cei din est. Vesticii sunt doar mai bine educați, în sensul de manierați, iar pe alocuri mai relaxați, mai sănătoși și mai longevivi un pic, având acces mai liber la mai multe opțiuni, au masca mai fină, altfel, au aceleași frustrări, nevroze, zbateri și probleme.

Am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii.

Așadar, am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii, iar preoțimea nu ne ajută poruncindu-ne să ne mântuim și amenințându-ne cu iadul dacă nu. Asociem mântuirea automat cu Dumnezeu, cu venirea lui Isus pe Pământ (ziua mântuirii), e undeva într-o extremitate a spiritualității, undeva în nevăzut și în abstract, deși Isus a fost un tip extrem de rezilient, reziliență crescută din inteligența Lui. Cum scriam aici în pasajul cu cele 15 lucruri pe care le-am învățat de la Isus când am intrat în viața Lui, El nu a propovăduit în rădăcină calea iubirii, ci a minții deschise ca o condiție vitală pentru autenticitate și iubire.

Cum adică să mă mântuiesc? Adică să (nu) fac ce? Să (nu) fiu cum?

putere-psihicaParcă tot timpul ne pică nenatural mântuirea asta. O simțim ca și când trebuie să renunțăm la noi sau la lucrurile care ne plac și pe care le vrem în viață, care ne sunt benefice. Pare asa…o mare renunțare în numele fericirii pe lumea ailaltă și prețul pentru intrarea cu alai în Rai și pentru viața veșnică. Pentru raificare. Dar să nu ne mințim, în primul rând e marea renunțare pentru ce zice lumea. Lumea e Dumnezeul omului pe aici. Toate ca toate, dar până la lume.

Pentru că lumea e adevăratul Dumnezeu al românului (mai mult un pic decât al omului din vest), s-a ajuns ca cea mai mare parte a oamenilor să facă ceea ce au fost educați că trebuie, doar ca să constate că nu sunt fericiți și bine.

Omul din generația mamei, 66 de ani acum, a fost educat că rostul și menirea omului pe pământ e să se căsătorească, să facă copii și să muncească cu entuziasm. Acum că s-au consumat 2-3 căsnicii chinuite ca naiba, că a venit pensionarea și copiii sunt pe cărările lor, s-a dus dracului și rostul și menirea, astfel că își așteaptă moartea în fiecare zi, ba în unele zile o și grăbește, mai toată generația fiind alcoolică, iar dacă am fi fost în America sau mai la vest în Europa, și drogată.

Mintea lor a fost închisă prin dogmă, propagandă și educație, astfel au fost programați by default pentru autodistrugere la momentul terminării misiunii, al rostului lor pe pământ. Reziliența lor e zero la terminarea programului, iar șocul e pe măsură când constată că rostul vieții s-a terminat, dar nu și viața. Ce să facă cu ei fără rost și ce viață e aia fără rost? Nimeni nu le-a spus că terminarea programului nu înseamnă și terminarea vieții, astfel nu au primit nici o educație pentru ce să facă cu ei de la pensie încolo. Sunt paralizați, depresivi și în multe feluri chinuitoare.

Cum să fie cum nu au fost niciodată?

Chiar dacă își dau seama de treaba asta în sinea lor, după 60 de ani de viață într-un singur fel, de unde să se apuce să fie și cine sunt ei, să fie mai bine într-un necunoscut pe care îl simt ca pe un vid? Un vid care, luar-ar dracu’, s-a deschis taman la finele vieții?! Nu au nici un mușchi antrenat pentru așa ceva.  Iar presiunea copiilor (adulți imaturi în cele mai multe cazuri și lipsiți de harul înțelegerii) doar îi adâncește și mai adânc în vidul ăsta, amplificându-le sentimentul de neputință și frustrările, în loc să-i abordeze ca pe copii, pentru că în această viață nouă, ei sunt ca niște copii și trebuie să învețe un nou mers, pas cu pas, cu răbdare. Mi-e milă tare de părinții noștri. Sunt atât de puțin înțeleși. 

În modul cel mai natural au dat mai departe această educație și generației noastre, iar noi mai departe copiilor. Copiii și tinerii de azi, deși sunt foarte inteligenți, fiind crescuți în informație și era tehnologiei, sunt extrem de puțin rezilienți, sunt foarte fragili emoțional și spiritual, în ciuda aparențelor, a minții lor. Observ acest fenomen în rândul multor familii cu copii și în speech-urile și scrierile multor oameni care sunt și părinți, și pare a fi unul destul de generalizat.

Nefiind noi suficient de adaptabili și temându-ne ca de dracu de schimbări, picându-ne mereu ca un bolovan în cap și ca niște pietre de picioare, e ceea ce lăsăm moștenire copiilor. Rigiditate și autosuficiență. Fix ‘calitățile’ cu care nu vor supraviețui în condiții optime în lumea în care ei vor intra (și în care sunt deja).

Un părinte care nu-și cultivă constant reziliența e greu de crezut că o va cultiva în copilul lui. Un părinte al cărui Dumnezeu e lumea e greu de crezut că va ști să-și îndrume copilul către autenticitate.

Atât de dăunătoare e propagarea unei iubiri manufacturate de dogmă, de propagandă și de educație controlată, de orice care încearcă să închidă mintea omului. Efectele se duc pe generații întregi, în modurile cele mai subtile, dar cât se poate de directe.

DEX | Reziliență (Tehn.) înseamnă rezistentă la șoc a unui metal sau aliaj. (Engleză: Resilience)

Reziliența psihologică se referă la adaptarea pozitivă la condiții dificile cu caracter traumatic, păstrând intactă sănătatea mentală. Reziliență provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adaptat în psihologie și în alte științe sociale, referindu-se la persoanele care, deși trec prin situații stresante sau traumatizante, nu sunt afectate de acestea din punct de vedere psihologic.

DEX | Mântui: A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire. A (se) dezrobi. (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvarsite Și: a (se) izbăvi. A (se) vindeca de o boală. A se dezvinovăți. A (se) termina.

Dacă vei citi toate cărțile pământului, de la Biblie, literatură și până la ultima știință apărută pe pământ, vei constata că există un singur răspuns în rădăcina tuturor răspunsurilor omenești la întrebarea Cum să fiu bine oricum ar fi sau ar deveni viața?. Devino mai inteligent!

Cu cât îți amplifici inteligența, cu atât devii mai rezilient. În rădăcina rezilienței stă inteligența. Inteligența nu înseamnă acumulare și stocare de cunoștințe, date și informații. Nu trebuie să fii un intelectual sau să ai nu știu câte masterate, facultăți și doctorate ca să fii inteligent. Aceste lucruri nu înseamnă inteligență, ci educație. Educația doar contribuie la amplificarea inteligenței.

DEX | Inteligență: Capacitate de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior.

DEX | Educație: Ansamblu de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) / (Proces de) influențare sistematică cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane. Ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, a tineretului, a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. Cunoaștere și practicare a regulilor de conviețuire socială. Comportare civilizată în societate. Bună creștere. Manierat. (Rar) Artă de a crește anumite animale Și: domesticire, dresaj. (ultimul sens e cel mai interesant, nu?)

Așadar, întrebarea din perspectiva spirituală Cum să mă mântuiesc? se poate traduce prin întrebarea mai inteligibilă în viața de zi cu zi: Cum să devin mai rezilient? În cuvinte mai simple: Cum să fiu bine, oricum ar fi sau ar deveni viața? Este una și aceeași întrebare.

Undeva prin Scripturi stă scris că singurul lucru necesar mântuirii este să vrem. 

Știi pe cineva care nu vrea să se mântuiască?

adaptare-la-schimbare-rezilientaIar cum o reziliență mai mare dobândești cu o inteligență mai mare, deci o crești pe una prin alta, iar pe ambele ca pe mușchi, prin acțiune constantă în sensul gândurilor și al cuvintelor tale, în sensul dorințelor, valorilor și viziunii tale de viață, trebuie musai să-ți pui două întrebări ca să îți poți cataliza ființa înspre acțiunile necesare pe care trebuie să le faci pentru a-ți schimba norocul, cum îmi place mi să zic, viața:

1) De ce dacă, făcând ceea ce am fost învățat că este bine, nu sunt bine, deși eu sunt un om bun? (Ar trebui ca un om bun care face ceea ce este bine să fie bine și viața lui să fie bună, nu? Conform logicii în care am fost crescuți.)

2) Dacă nu sunt încă bine în viața mea, în pielea mea, oricum mi-ar fi viața, de ce nu vreau să devin mai inteligent?

Și dacă mâine rămân fără tot ce am, ba chiar și fără o parte din corp, dacă Doamne ferește am vreun accident, sau mă îmbolnăvesc, eu cu mine trebuie să fiu bine, doar așa îmi voi putea escalada nouă condiție.

Asta e esența rezilienței. Să fii bine, tu în interiorul tău, orice ar fi.  În rădăcină, să rămâi cu tine, să-ți rămâi fidel (autentic) orice s-ar întâmpla. Iar asta înseamnă mântuire, aici, din timpul vieții. Împlinire. 

Asta ne oferă Isus, un set de tehnici prin care să ne împlinim aici, nu pe lumea cealaltă. 

Îți doresc ca învierea lui Isus de anul ăsta fie să fie și învierea ta și a vieții tale, să-ți poți dori să fii mai inteligent, pe calea asta mai rezilient, implicit mai bine echipat pentru mântuire, pentru împlinire. Să-ți activezi în esență infinitatea potențialului, a ta, a vieții tale. Să devii suficient de inteligent ca să fii norocos.


*** Completare ***

În urma repostarii acestui text de către prietena mea Petro pe pagina ei de FB, am văzut că o parte dintre oameni n-au înțeles ce am vrut să spun și au rămas fixați din oficiu în ideea de educație și importanța ei. Ba unii, oameni educați care nu știu nimic absolut despre mine și nici n-au răsfoit pe blog să afle, au avut și păreri personale despre mine și experiența mea. Pun pe nota mea problema neintelegerii, probabil din modul cum mi-am formulat ideea, mai fara manusi si mai pe scurtatura, eu am fixat atentia pe un singur paragraf. Revin să clarific.

Problema la noi a fost că educația a fost bine sortată de regimul comunist ca să ne intre bine îndoctrinarea în sistem, de aici sensul de ‘dresaj’ din definiția educației pe care îl găsesc interesant, pentru că asta ni s-a aplicat. Părinților noștri, toată viața, nouă în primii 10-15 ani în școli și până târziu prin părinți și mediu. De la venerarea criminalului psihopat Manole care și-a zidit de vie nevasta în zidurile unei biserici (treaba care ni s-a indus ca fiind sacrificiul suprem, implicit un tip de a fi și de a gândi) și până la cântecele demente de venerație pentru conducători analfabeți, dar cu hârtii improvizate pe care scria educați până la nivel de doctori in stiințe.

Inteligența o crești și prin educație, fără discuție, e spus în text, dar definiția inteligenței este foarte ajutătoare aici pentru că ne arată cât de slabă e educația de ‘dresaj’ și educația teoretică în fața complexității vieții de azi și a realităților mai des dure decât nu. “Capacitatea de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior.”

Dar ca să poți înțelege Azi ușor lucruri pe baza experiențelor acumulate (trecute), cheia aici nu este trecutul, ci Cum/În ce fel le-ai acumulat? Iar aici te izbești de educația de dresaj și de cea teoretică. Pentru că așa cum am fost educați, scenariul e algoritm în Ro: ceva ne izbește, nu avem nici o reacție, în cele mai multe cazuri ne plângem pe net, adunam frustrare in noi, consum mult emotional si nervos pe interior, după care zicem că am înțeles și mergem mai departe, perpetuând un model alterat, la urmatoarea izbitura procedand fix la fel, dar in plus adaugam reactii violente si nepotrivite unde nu e cazul, iar pe ruta asta ajungem la statisticile nebuniei, saraciei, emigrarii.

Într-un sistem educațional mai ancorat în partea practică a vieții și mai aliniat la dinamica lumii, oamenii reactionaza, corectează, recuperează, depun plângeri, deschid acțiuni în instanță, caută soluții etc, după caz, depinde de ce s-au lovit, ce au pierdut, cum au greșit.

Învățarea (cresterea inteligentei/a capacitatii de a intelege repede si usor lucruri) nu se produce doar prin constatare, pentru că atunci când te izbește altceva, vei fi la fel de vulnerabil, reziliența ta rămâne scăzută, capacitatea ta de absorție a șocului și de adaptare la schimbare va fi fragilă sau, vei reuși, dar cu consumuri emoționale și nervoase peste măsură de mari, treabă care indirect tot în reziliență lovește.

În acest context, e foarte bine că inteligența te face mai puțin social. Cine vrea să facă parte dintr-o societate care e ok cu ideea perpetuării unui model alterat? Nimeni. Statistica ne spune aceasta poveste. Emigrarea în masă s-a întâmplat fix pe acest fond. Ideea nu e să mă integrez într-o societate blocată într-un tipar, ci să o accept așa cum e ca să îmi pot găsi calea mea în ea, mijloacele prin care să pot și eu trăi sau rutele de evadare din ea, dacă aici nu e cale. 

Poate trebuia să explic mai bine, dar punând acolo definiții extrase din DEX tocmai ca să le avem în față, n-am mai considerat necesar.

În altă ordine de idei, eu sunt crescută cu o mână pe carte și cu una pe lopată. Nu știți voi ce inteligent te face o lopată și-o livadă la vremea lor. Educația nu se face doar cu cartea în mână. 

11 comentarii

Scrie un comentariu

  1. Mantuire provine de la Soteria in greaca, termenul biblic are sensul de salvare sau livrare. Expresia „sa te mantuiesti” nu are sens pentru ca nu este ceva care sta in puterea ta de a o face. Prin mantuire nu devii mai inteligent. Este necesar a se realizeaza metanoia, care inseamna inoirea mintii si nu o crestere a accesteia. Adica up-grade nu functioneaza, au incercat multi. Dimensiunea spirituala nu poate fi adaugata. Trebuie o noua constructie care se realizeaza doar prin conceptul de renastere. Un mantuit nu poate fi intotdeauna sinonim cu rezilient. Dimpotriva un mantuit poate fi o persoana foarte sensibila. Recomand a se studia Biblia la Ioan cap.3 cu referinte.

    Apreciază

    1. Aș zice că a fi o persoană rezilientă implică în primul rând sensibilitate și aș adăuga că fără sensibilitate e greu să pomenim despre spiritualitate.

      În altă ordine de idei, tindem către și avem nevoie de spiritualitate în primul rând pentru a rezista bine aici, nu? Altfel care ar fi rostul ei și rostul nostru pe pământ?

      Apreciază

      1. Sensibilitate, da, receptiv să vadă, să ia seama despre ce e vorba, ce trebuie să facă să-i fie ok în condițiile date/existente pentru a a îndeplini acel obiectiv, a ieși cu bine din impas, a depăși obstacolele care-i stau în față. Simplist spus, dar nu numai: dacă crezi, poți! Crede că poți. Străduiește-te să poți. Aici m-am întors cumva la viziunea ta, care implică muncă, învățare, experiență, pe un fundament de care vorbești. Ești de acord că cel de la catedră, profesorul, regizorul știe mai bine jocul-piesa. Ori asta spuneam, peste ei, e însuși Creatorul care ne pretinde să punem în aplicare toată „energia” intelectuală, spirituală, emoțională… de care vorbești plus credința și harul + calăuzirea Duhului Său pentru ca să ne împlinim rostul nostru pe Pământ.

        Apreciază

  2. Fără credință nu avem acces la mântuire. Definiția prezentată în text, pentru „mântuit”, nu lasă loc de dubii la ce se referă, ca, de altfel, cuvântul „rezilient” sau reziliență. Și nu-l putem limita, acum, sau a-l separa de rezilient. Aici e cuiul lui Pepelea, el există, bătut bine în casa vieții noastre, e acolo, bine înfipt și nu-l putem scoate orice am face – în casa făpturii noastre, parafrazând ceva scris de N.Stănescu. E suflarea lui Dumnezeu care ne-a dat viață, ampreanta, matricea Lui.

    „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9).

    Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10:17).

    Gândirea noastră e pervertită, încețoșată de umbrele Vrăjmașului care a semănat și el cuvântul său degradant în inimile noastre. Autoarea probabil știe că filozofia yoga, concret cei care predau yoga le spune elevilor lor: „yoga cuprinde și religia creștină, și pe celelalte filozofii sau credințe…”;în faza când am auzit și primit asta, în mintea și inima mea, am zis WOW, cu yoga cunoașterea noastră este ca o sferă, unde Biblia e doar o felie acolo. Apoi a apărut „new age”, care le cuprinde clar pe toate credințele și religiile, un ecumism filozofic-religios.
    Însă Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu – numai Dumnezeu, vorbește și rezolvă chestiunea mântuirii, în acest sens, prin credință, iar rezilient și reziliență capătă o definiție acoperitoare fără dubii sau echivoc. Restul intră în categoria pomului cunoștinței binelui și răului. Puțin vin, nu strică; puțin drog … nu strică?! s.a.m.d. Plăcerile ne „plac”, oricăruia și oricare ar acestea, când ne plac, dar rezultatele nu întârzie să vină.

    Apreciază

  3. Autoarea e de acord cu tot ce spuneți, în mod deosebit cu dobândirea credinței prin har.

    În altă ordine de idei, ce mod mai bun există de a-l auzi & asculta pe Isus altul decât sursa care este chiar El? Acela de a-i urmări acțiunile, comportamentul și stilul de viață, fie și atat cat stim din scripturi? Interpreții lui Isus nici nu au ce face aici, iar ăsta e poate și motivul pentru care Isus nu și-a ales analisti, ci doar apostoli, oameni care să povestească lumii ce au văzut și să ajute lumea prin învățăturile dobandite așa cum și El a zis: nu ca să ne schimbe natura, ci ca să ne ajute să o împlinim (legea veche/legea nouă).

    Găsesc religia crestin-ortodoxă completă pentru navigația noastră în lume și pentru evoluția noastră spirituală. Însă viața lucrează cu materialul clientului, iar ajungerea omului la apropierea de Dumnezeu cred că este determinată de intențiile fiecăruia. Astfel, orbecaim mai mult sau mai puțin, fiecare în funcție de nivelul educational, context si lideri, întocmai cum spune și evanghelistul când ne zice că ne rătăcim neștiind scripturile. În țara noastră, primii rătăciți sunt liderii noștri.

    Consider că avem foarte mare nevoie de preoți care să se roage mai mult pentru propriul har astfel încât să afle limbajele prin care să poată transmite tuturor audiențelor (lideri și oameni de rand, mai mult sau mai puțin educați și spiritualizați) toate aceste lucruri într-un fel care să ne deschidă și să ne limpezească inimile și mințile. Viața omului de rând e foarte complicată în epoca asta și oamenii au nevoie de acest fel de har mai mult decat explicații filozofice. Au nevoie de alinare, claritate și putere.

    În sensul ăsta am fost profund impresionată de predica unui preot într-o noapte a Învierii când, rezumând unde am ajuns în urma exodului românilor, a spus mulțimii mărunte care se chinuia să umple curtea bisericii: „iertați-ne că nu am știut cum să ajungem la voi.”

    Apreciază

  4. Galant ai adus tema cumva la haosul în care e țara. Aici avem de depășit un mare obstacol. De ce s-a ajuns aici? Știm amândoi, și asta încercăm să spunem fiecare. Mulțumesc că sunt acceptat într-un dialog civilizat. Avem nevoie să ne susținem, să promovăm ceea ce ai scris, punând însă în valoare oamenii care să ne adune, de lideri care să fie lideri, în frunte. Preotul, prof. univ. Stelian Tănase de la Universitatea B.B. din Cluj ar fi unul, mai știu și alții cu mare impact și competenți, Constantin Necula. Lângă ei și alții, pentru țară, cu scenariști și regizori care ard pentru oameni și țară s-ar fi putut face ceva. Mai e Adrian Papahagi, Mihail Neamțu, poate chiar Theodor Paleologu. Însă văd că doar Viorel Cataramă vede un proiect de țară-națiune. Da, avem acest obiectiv colectiv, țara noastră. Cu așa mare procent adepți ai credinței ortodoxe nu e bine deloc că stăm cum stăm vizavi de chestiunile majore. Cumva pe această linie trebuia găsită soluția. Și a i se oferi omului de rând harul de care are nevoie, cum frumos spuneai.

    Apreciază

  5. Îți mulțumesc și eu pentru cunoașterea ta și intervenție.

    Sunt o provocare filmele, podcasturile și alte mijloace de expresie din zona media care să poarte în ele forța și frumusețea credinței, dar care în același timp să aibă și deschidere la public și să însuflețească.

    Ne-ar trebui pentru asta oameni foarte liberi, deschiși, curioși și curajoși. Niște „eretici” ne-ar trebui, după mine. Dar știm deja că pe oamenii de felul ăsta îi zdrobim până nu mai rămâne nimic din ei, prin locurile astea.

    Nu știu ce fel de proiect de țară e necesar, dar simt că avem o nevoie vitală să ni se arate cât de aplicabilă e spiritualitatea izvorâtă din credința noastră creștin-ortodoxă (parte din identitatea noastră) în rezolvarea problemelor cu care toți ne confruntăm zilnic, fiecare la firului ierbii sale. Aici și acum, unde suntem, nu mâine și nu în viața de apoi. Începutul mântuirii/al salvării e necesar să fie aici, altfel uite…înnebunim.

    Apreciază

  6. Vorbeam de țară pt că de la un astfel de orizont putem clădi și avea ceea ce ne lipsește, mai întâi conducători patrioți, să iubească poporul și țara, să nu fie nici măcar neutri (în a sta liniștit să fim jefuiți), nicidecum cum i-am văzut pe ultimii doi, în mod indubitabil, la lumina zilei. Care să facă orice trebuie pentru binele ei și pt popor, că doar aceea le este fișa postului; în plus, va obține și beneficiile legale care nu sunt deloc de neglijat, de președinte. UE, e clar încotro se îndreaptă și că majoritar se gândesc doar la ei (cele 3…4 țări fruntașe) pe metoda „rămâne cum am stabilit”, votează până iese ce trebuie, țările nu sunt independente trebuie să se supună UE, political correct, ingerința în treburile interne e la ordinea zilei, UE dispune pe față, nu numai din umbră, fără logică, nedemocratic, ca să nu mai vorbim de islamism și imigranții respectivi – vedem ce e în Franța. Iar la noi statul paralel (securitatea, numeric triplată), decident, sugător de bani în logistică pt ei înșiși (și salarii și pensii astronomice fără acoperire și cu mult peste nevoile lor ori cât de mari ar fi  ele), manipulator și surd la adevăratele probleme devastatoare  etc. Că e de bine, că e de rău, totdeauna la baza schimării societății (putrede sau nu), a stat un fel de ideologie sau altfel spus o nebunie. Au fost mulți care nu s-au dezis de legionarism, nici cel puțin după 5 ani, când știau clar că nu le mai folosea la nimic acea încăpățânare și să-și vadă de familii și de viața lor, să încerce să schimbe din interior, nu din pușcării… unde erau carne de tun. Acum, însă, înafară de gruparea manipulată și manipulatoare „rezist” și alte ong-uri soroșiște cărora nu le vine greu s-o facă, că sunt plătiți și se cred onorabili, în rest suntem paralizați de întoarcerea normalității cu susul în jos. Pentru asta mă așteptam ca pe linia majoritară a ortodoxiei, țara să beneficieze de lideri vocali care să adune procentul necesar în decizii salvatoare. Pe de altă parte, dacă ne gândim strict la noi înșine, fiecare, personal ne vom avea mântuirea / reziliența (cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu, cum zici, privind la cum a acționat Isus, prin credință și har), dar umbrită, tare umbrită de ceea ce ar fi putut să fie cu adevărat, făcându-ne mai bine datoria. Mulțumesc pentru răbdare și înțelegere; și nu e deloc supărare dacă nu e postat acest comentariu prea lung sau neavenit în tabloul frumos al blogului tău.

    Apreciază

    1. Păi de ce să nu dau drumul la postare? Nu e cu limită de cuvinte :)

      Poate părea o renunțare alegerea mea de a fi, dar mă ajută să fac un pod mai bun între viața mea și viața înconjurătoare, realitatea mai suportabilă, în esență. Ca un bonus mă ferește destul de des de extremism.

      Apreciază

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.