A te mântui înseamnă să devii mai inteligent, implicit mai rezilient, să fii bine oricum ar fi viața.

Reziliență înseamnă să fii bine oricum ar fi sau ar deveni viața și mai înseamnă și mântuirea posibilă pentru noi aici.

 

Dacă n-ai chef să citești, poți asculta

rezilienta-mantuirePentru că multe generații, atât în România, cât și în lume, au fost crescute în logici alterate de dogmă, propagandă și educație controlată, am preluat și am perpetuat automat tot felul de interpretări și răstălmăciri care aproape că ne distrug viața, făcându-ne să rătăcim în ceața groasă a confuziei, uneori o viață întreagă.

Este unul din motivele pentru care mulți oameni cu educație înaltă sunt proști din perspectiva integrității emoționale și mentale (nefericiți, nevrotici, frustrați, în stare de conflict interior constantă, confuzi, autodistructivi și în multe feluri care le afectează direct calitatea vieții), nefiind superiori cu nimic unuia fără atâtea hârtii și aptitudini în sertare. Pentru că toată educația lor s-a construit pe o logică fundamentală alterată de sistemele care i-au crescut și modelat, în cazul nostru sistemul comunist, în alte cazuri sisteme cu o altă prioritizare a obiectivelor.

Dacă la noi, mai comuniștii, ideea uniformizării oamenilor a intrat direct prin politică, la capitaliști a intrat prin corporații, astfel că azi putem observa mai bine magnitudinea asemănării dintre crescuții în vest și cei din est. Vesticii sunt doar mai bine educați, în sensul de manierați, iar pe alocuri mai relaxați, mai sănătoși și mai longevivi un pic, având acces mai liber la mai multe opțiuni, au masca mai fină, altfel, au aceleași frustrări, nevroze, zbateri și probleme.

Am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii.

Așadar, am ajuns să nu înțelegem nimic din ideea mântuirii, iar preoțimea nu ne ajută poruncindu-ne să ne mântuim și amenințându-ne cu iadul dacă nu. Asociem mântuirea automat cu Dumnezeu, cu venirea lui Isus pe Pământ (ziua mântuirii), e undeva într-o extremitate a spiritualității, undeva în nevăzut și în abstract, deși Isus a fost un tip extrem de rezilient, reziliență crescută din inteligența Lui. Cum scriam aici în pasajul cu cele 15 lucruri pe care le-am învățat de la Isus când am intrat în viața Lui, El nu a propovăduit în rădăcină calea iubirii, ci a minții deschise ca o condiție vitală pentru autenticitate și iubire.

Cum adică să mă mântuiesc? Adică să (nu) fac ce? Să (nu) fiu cum?

putere-psihicaParcă tot timpul ne pică nenatural mântuirea asta. O simțim ca și când trebuie să renunțăm la noi sau la lucrurile care ne plac și pe care le vrem în viață, care ne sunt benefice. Pare asa…o mare renunțare în numele fericirii pe lumea ailaltă și prețul pentru intrarea cu alai în Rai și pentru viața veșnică. Pentru raificare. Dar să nu ne mințim, în primul rând e marea renunțare pentru ce zice lumea. Lumea e Dumnezeul omului pe aici. Toate ca toate, dar până la lume.

Pentru că lumea e adevăratul Dumnezeu al românului (mai mult un pic decât al omului din vest), s-a ajuns ca cea mai mare parte a oamenilor să facă ceea ce au fost educați că trebuie, doar ca să constate că nu sunt fericiți și bine.

Omul din generația mamei, 66 de ani acum, a fost educat că rostul și menirea omului pe pământ e să se căsătorească, să facă copii și să muncească cu entuziasm. Acum că s-au consumat 2-3 căsnicii chinuite ca naiba, că a venit pensionarea și copiii sunt pe cărările lor, s-a dus dracului și rostul și menirea, astfel că își așteaptă moartea în fiecare zi, ba în unele zile o și grăbește, mai toată generația fiind alcoolică, iar dacă am fi fost în America sau mai la vest în Europa, și drogată.

Mintea lor a fost închisă prin dogmă, propagandă și educație, astfel au fost programați by default pentru autodistrugere la momentul terminării misiunii, al rostului lor pe pământ. Reziliența lor e zero la terminarea programului, iar șocul e pe măsură când constată că rostul vieții s-a terminat, dar nu și viața. Ce să facă cu ei fără rost și ce viață e aia fără rost? Nimeni nu le-a spus că terminarea programului nu înseamnă și terminarea vieții, astfel nu au primit nici o educație pentru ce să facă cu ei de la pensie încolo. Sunt paralizați, depresivi și în multe feluri chinuitoare.

Cum să fie cum nu au fost niciodată?

Chiar dacă își dau seama de treaba asta în sinea lor, după 60 de ani de viață într-un singur fel, de unde să se apuce să fie și cine sunt ei, să fie mai bine într-un necunoscut pe care îl simt ca pe un vid? Un vid care, luar-ar dracu’, s-a deschis taman la finele vieții?! Nu au nici un mușchi antrenat pentru așa ceva.  Iar presiunea copiilor (adulți imaturi în cele mai multe cazuri și lipsiți de harul înțelegerii) doar îi adâncește și mai adânc în vidul ăsta, amplificându-le sentimentul de neputință și frustrările, în loc să-i abordeze ca pe copii, pentru că în această viață nouă, ei sunt ca niște copii și trebuie să învețe un nou mers, pas cu pas, cu răbdare. Mi-e milă tare de părinții noștri. Sunt atât de puțin înțeleși. 

În modul cel mai natural au dat mai departe această educație și generației noastre, iar noi mai departe copiilor. Copiii și tinerii de azi, deși sunt foarte inteligenți, fiind crescuți în informație și era tehnologiei, sunt extrem de puțin rezilienți, sunt foarte fragili emoțional și spiritual, în ciuda aparențelor, a minții lor. Observ acest fenomen în rândul multor familii cu copii și în speech-urile și scrierile multor oameni care sunt și părinți, și pare a fi unul destul de generalizat.

Nefiind noi suficient de adaptabili și temându-ne ca de dracu de schimbări, picându-ne mereu ca un bolovan în cap și ca niște pietre de picioare, e ceea ce lăsăm moștenire copiilor. Rigiditate și autosuficiență. Fix ‘calitățile’ cu care nu vor supraviețui în condiții optime în lumea în care ei vor intra (și în care sunt deja).

Un părinte care nu-și cultivă constant reziliența e greu de crezut că o va cultiva în copilul lui. Un părinte al cărui Dumnezeu e lumea e greu de crezut că va ști să-și îndrume copilul către autenticitate.

Atât de dăunătoare e propagarea unei iubiri manufacturate de dogmă, de propagandă și de educație controlată, de orice care încearcă să închidă mintea omului. Efectele se duc pe generații întregi, în modurile cele mai subtile, dar cât se poate de directe.

DEX | Reziliență (Tehn.) înseamnă rezistentă la șoc a unui metal sau aliaj. (Engleză: Resilience)

Reziliența psihologică se referă la adaptarea pozitivă la condiții dificile cu caracter traumatic, păstrând intactă sănătatea mentală. Reziliență provine din termenul latin resilio, „a se întoarce, a ricoșa, a ieși în evidență”. Termenul a fost adaptat în psihologie și în alte științe sociale, referindu-se la persoanele care, deși trec prin situații stresante sau traumatizante, nu sunt afectate de acestea din punct de vedere psihologic.

DEX | Mântui: A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire. A (se) dezrobi. (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvarsite Și: a (se) izbăvi. A (se) vindeca de o boală. A se dezvinovăți. A (se) termina.

Dacă vei citi toate cărțile pământului, de la Biblie, literatură și până la ultima știință apărută pe pământ, vei constata că există un singur răspuns în rădăcina tuturor răspunsurilor omenești la întrebarea Cum să fiu bine oricum ar fi sau ar deveni viața?. Devino mai inteligent!

Cu cât îți amplifici inteligența, cu atât devii mai rezilient. În rădăcina rezilienței stă inteligența. Inteligența nu înseamnă acumulare și stocare de cunoștințe, date și informații. Nu trebuie să fii un intelectual sau să ai nu știu câte masterate, facultăți și doctorate ca să fii inteligent. Aceste lucruri nu înseamnă inteligență, ci educație. Educația doar contribuie la amplificarea inteligenței.

DEX | Inteligență: Capacitate de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior.

DEX | Educație: Ansamblu de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) / (Proces de) influențare sistematică cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane. Ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, a tineretului, a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. Cunoaștere și practicare a regulilor de conviețuire socială. Comportare civilizată în societate. Bună creștere. Manierat. (Rar) Artă de a crește anumite animale Și: domesticire, dresaj. (ultimul sens e cel mai interesant, nu?)

Așadar, întrebarea din perspectiva spirituală Cum să mă mântuiesc? se poate traduce prin întrebarea mai inteligibilă în viața de zi cu zi: Cum să devin mai rezilient? În cuvinte mai simple: Cum să fiu bine, oricum ar fi sau ar deveni viața? Este una și aceeași întrebare.

Undeva prin Scripturi stă scris că singurul lucru necesar mântuirii este să vrem. 

Știi pe cineva care nu vrea să se mântuiască?

adaptare-la-schimbare-rezilientaIar cum o reziliență mai mare dobândești cu o inteligență mai mare, deci o crești pe una prin alta, iar pe ambele ca pe mușchi, prin acțiune constantă în sensul gândurilor și al cuvintelor tale, în sensul dorințelor, valorilor și viziunii tale de viață, trebuie musai să-ți pui două întrebări ca să îți poți cataliza ființa înspre acțiunile necesare pe care trebuie să le faci pentru a-ți schimba norocul, cum îmi place mi să zic, viața:

1) De ce dacă, făcând ceea ce am fost învățat că este bine, nu sunt bine, deși eu sunt un om bun? (Ar trebui ca un om bun care face ceea ce este bine să fie bine și viața lui să fie bună, nu? Conform logicii în care am fost crescuți.)

2) Dacă nu sunt încă bine în viața mea, în pielea mea, oricum mi-ar fi viața, de ce nu vreau să devin mai inteligent?

Și dacă mâine rămân fără tot ce am, ba chiar și fără o parte din corp, dacă Doamne ferește am vreun accident, sau mă îmbolnăvesc, eu cu mine trebuie să fiu bine, doar așa îmi voi putea escalada nouă condiție.

Asta e esența rezilienței. Să fii bine, tu în interiorul tău, orice ar fi.  În rădăcină, să rămâi cu tine, să-ți rămâi fidel (autentic) orice s-ar întâmpla. Iar asta înseamnă mântuire, aici, din timpul vieții. Împlinire. 

Asta ne oferă Isus, un set de tehnici prin care să ne împlinim aici, nu pe lumea cealaltă. 

Îți doresc ca învierea lui Isus de anul ăsta fie să fie și învierea ta și a vieții tale, să-ți poți dori să fii mai inteligent, pe calea asta mai rezilient, implicit mai bine echipat pentru mântuire, pentru împlinire. Să-ți activezi în esență infinitatea potențialului, a ta, a vieții tale. Să devii suficient de inteligent ca să fii norocos.


*** Completare ***

În urma repostarii acestui text de către prietena mea Petro pe pagina ei de FB, am văzut că o parte dintre oameni n-au înțeles ce am vrut să spun și au rămas fixați din oficiu în ideea de educație și importanța ei. Ba unii, oameni educați care nu știu nimic absolut despre mine și nici n-au răsfoit pe blog să afle, au avut și păreri personale despre mine și experiența mea. Pun pe nota mea problema neintelegerii, probabil din modul cum mi-am formulat ideea, mai fara manusi si mai pe scurtatura, eu am fixat atentia pe un singur paragraf. Revin să clarific.

Problema la noi a fost că educația a fost bine sortată de regimul comunist ca să ne intre bine îndoctrinarea în sistem, de aici sensul de ‘dresaj’ din definiția educației pe care îl găsesc interesant, pentru că asta ni s-a aplicat. Părinților noștri, toată viața, nouă în primii 10-15 ani în școli și până târziu prin părinți și mediu. De la venerarea criminalului psihopat Manole care și-a zidit de vie nevasta în zidurile unei biserici (treaba care ni s-a indus ca fiind sacrificiul suprem, implicit un tip de a fi și de a gândi) și până la cântecele demente de venerație pentru conducători analfabeți, dar cu hârtii improvizate pe care scria educați până la nivel de doctori in stiințe.

Inteligența o crești și prin educație, fără discuție, e spus în text, dar definiția inteligenței este foarte ajutătoare aici pentru că ne arată cât de slabă e educația de ‘dresaj’ și educația teoretică în fața complexității vieții de azi și a realităților mai des dure decât nu. “Capacitatea de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior.”

Dar ca să poți înțelege Azi ușor lucruri pe baza experiențelor acumulate (trecute), cheia aici nu este trecutul, ci Cum/În ce fel le-ai acumulat? Iar aici te izbești de educația de dresaj și de cea teoretică. Pentru că așa cum am fost educați, scenariul e algoritm în Ro: ceva ne izbește, nu avem nici o reacție, în cele mai multe cazuri ne plângem pe net, adunam frustrare in noi, consum mult emotional si nervos pe interior, după care zicem că am înțeles și mergem mai departe, perpetuând un model alterat, la urmatoarea izbitura procedand fix la fel, dar in plus adaugam reactii violente si nepotrivite unde nu e cazul, iar pe ruta asta ajungem la statisticile nebuniei, saraciei, emigrarii.

Într-un sistem educațional mai ancorat în partea practică a vieții și mai aliniat la dinamica lumii, oamenii reactionaza, corectează, recuperează, depun plângeri, deschid acțiuni în instanță, caută soluții etc, după caz, depinde de ce s-au lovit, ce au pierdut, cum au greșit.

Învățarea (cresterea inteligentei/a capacitatii de a intelege repede si usor lucruri) nu se produce doar prin constatare, pentru că atunci când te izbește altceva, vei fi la fel de vulnerabil, reziliența ta rămâne scăzută, capacitatea ta de absorție a șocului și de adaptare la schimbare va fi fragilă sau, vei reuși, dar cu consumuri emoționale și nervoase peste măsură de mari, treabă care indirect tot în reziliență lovește.

În acest context, e foarte bine că inteligența te face mai puțin social. Cine vrea să facă parte dintr-o societate care e ok cu ideea perpetuării unui model alterat? Nimeni. Statistica ne spune aceasta poveste. Emigrarea în masă s-a întâmplat fix pe acest fond. Ideea nu e să mă integrez într-o societate blocată într-un tipar, ci să o accept așa cum e ca să îmi pot găsi calea mea în ea, mijloacele prin care să pot și eu trăi sau rutele de evadare din ea, dacă aici nu e cale. 

Poate trebuia să explic mai bine, dar punând acolo definiții extrase din DEX tocmai ca să le avem în față, n-am mai considerat necesar.

În altă ordine de idei, eu sunt crescută cu o mână pe carte și cu una pe lopată. Nu știți voi ce inteligent te face o lopată și-o livadă la vremea lor. Educația nu se face doar cu cartea în mână. 

Reclame

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.