Elisa și Marcela. Un film despre asumare, autenticitate, libertate și prețul pentru a fi.

Elisa și Marcela. Un film despre asumare, autenticitate, libertate și prețul pentru a fi.

elisa-si-marcela-netflix
Elisa si Marcela (Netflix)

Elisa și Marcela au fost două femei frumoase care au trăit în secolul 19 al Spaniei, care s-au atras nebunește și s-au iubit la fel din prima clipă când privirile lor s-au întâlnit. S-au cunoscut în anul 1898 la un colegiu condus de măicuțe, “Miresele lui Cristos” (umorul lui Dumnezeu), într-o zi ploioasă când Elisa a zărit-o pe mai tânăra Marcela rătăcind udă până la piele pe culoarele cambrate în stil gotic ale școlii.

Când în sfârșit și-au făcut curaj una în fața celeilalte, cu o clipă înainte de primul sărut, lumea le-a despărțit brutal, aruncându-le departe una de alta pentru 3 ani. Trei ani în care fiecare a purtat-o în sine pe cealaltă prin gânduri și scrisori, răstimp în care amândouă au devenit învățătoare.

Într-un secol în care lumile din care se trăgeau se prăbușeau, iar altele se ridicau, în care viața din oameni dăduse în clocot de neputință, într-un orășel numit La Coruña două inimi căutau un fir de drum pentru a se regăsi ca să poată respira, împrejmuite la fiecare colț de o colcăială de ființe zombificate care nu mai puteau dormi noaptea știindu-le împreună și care unelteau tot felul de planuri crescute cu drojdia nebuniei pentru a le despărți.

Povestea Elisei Sánchez Loriga (Natalia De Molina) și a Marcelei Gracia Ibeas (Greta Fernandez) este primul caz documentat de căsătorie între două persoane de același sex, posibilă prin faptul că Elisa s-a camuflat în bărbat de la un punct încolo (devenind Mario), când nu a mai fost altă cale pentru ca cele două să-și salveze relația (și viața) de turbarea comunității. Până când lumea cu ochii roșii de frustrare s-a prins de planul lor, un plan în care Marcela a rămas și gravidă cu un lihnit din împrejurimi care o vâna pe la toate colțurile ca să dea împlinire patimii pentru ea, căsătoria era deja înfăptuită și preotul deja păcălit. O căsătorie prinsă într-o fotografie și care nu s-a anulat niciodată, în ciuda persecuțiilor care au urmat pentru ele. 

Marcela intră în poveste cu un trecut foarte traumatizant, adânc parazitat de sărăcie și de abandonul părinților, ajungând înapoi la ei gata crescută de un orfelinat desprins de pe talpa iadului, fără însă a primi vreo explicație de la aceștia, deconectată complet de la ei, și proaspăt posesoare de tată suspicios și profund obsedat de duhoarea analfabetismului. El ura școala din rărunchi, dar mai mult de atât pizmuia libertatea pe care Marcela o găsea acolo, o libertate care purta fuste și care era întruchipată de Elisa, printre altele, treabă pe care el a simțit-o imediat, tot stând la pândă, și pe care a rezolvat-o repede cum nu s-a priceput mai bine.

Personajul Marcelei este excepțional arătat, un aspect la care mulți critici au dat-o în bară, neînțelegând nimic, declarându-se dezamăgiți de lipsa ei de energie, iar una peste alta numind filmul plictisitor, uitând că film nu se face doar pentru circ, dar și pentru adevăr. 

Marcela este un personaj extrem de fidel modelat de traumă și de sărăcie, de ceea ce face viața din oamenii care vin de pe asemenea muchii și subterane ale lumii, ceva ce regizoarea Isabel Coixet a înțeles până în rădăcină de bine și a expus adevărul întocmai așa cum este, fără a-l tencui cu nicio pudră. Iar cei care vin de acolo știu foarte bine ce înseamnă asta și pot respira mai bine un pic pentru două ore cu ajutorul regizoarei căreia i-a luat 10 ani să poată face acest film, tocmai pentru că lumea e tâmpită.

Marcela este o tânără foarte ermetică și o vedem zâmbind și respirând doar prin Elisa care este de fapt și podul dintre interiorul ei și lume, ființa care îi aduce acasă tot ce a exclus lumea din ea.

Ceea ce este extrem de frumos la acest film este forța pe care le-o dă asumarea și autenticitatea într-o lume distorsionată de falsitate și care mătură cu ele pe jos, precum și silențioasa intervenție a divinității prin oameni cu lumina în suflet aflați în cele mai întunecate locuri pentru a le feri de cădere și pentru a le ține împreună în toate încercările.

Felul în care este arătată viața din tărâmul umbrelor, de pe margini și din subterane, prin locații, imagine, dinamică și printr-o izbitoare lipsă de vitalitate a personajelor este unic. Deși la rândul lor sunt născute în acea lume, iubirea dintre ele le face singurele pesonaje vii. Atât cât de viu poate fi cineva la un astfel de nivel al vieții.

Lumea nu obosește să se conecteze compulsiv la ele cu toate ventuzele pentru a le vampiriza spiritul și pasiunea, însă iubirea și legătura dintre ele nu poate fi înfrântă, loialitatea pe care și-o poartă nu poate fi slăbită prin nicio cale.

O relație cu ingredientele astea și cu o astfel de libertate a spiritului e cel mai frumos lucru de pe pământ, un lucru care lasă speranța vie celor care vor și îndrăznesc să ajungă acolo. 

Înconjurate de pustiu și de o viață precară, mereu în umbră și mereu cu ochii în patru, jupuite de lume până la os, femeile astea rămân împreună, își sunt viață și lume una alteia. Filmul ne lasă acolo unde se termină dovezile, astfel că nu știm până la capăt cum s-a terminat povestea lor în viața reală.

În Berlin Film Journal este un review foarte bun despre filmul Elisa și Marcela, include și analize și discuții pe tema cinematografiei LGBT, cu precădere a cuplurilor de femei și a adevărilor care stau la temelia naturii și a vieții lor.

În Telegraph aflăm cu amuzament că o femeie din Argentina descoperă, văzând filmul Elisa și Marcela pe Netflix, că străbunica ei a fost pionieră în istoria comunității LGBT, respectiv una din cele două femei, cel mai probabil Marcela. Își investiga arborele genelogic și nu mică i-a fost mirarea să afle cine-i poartă rădăcinile.

Este printre foarte puținele filme de gen care n-a fost făcut pentru plăcerea bărbaților, pentru a bate câmpii aratand cât de nebune și delirante sunt femeile gay și relațiile dintre ele sau pentru a le  caricatura.

Îl găsesc a fi un bun adjuvant pentru psihologi în înțelegerea pacienților din comunitatea gay și din comunitatea celor veniți din lumea sărăciei, în speță a femeilor.

(cu dedicație pentru unele doamne atestate din rețeaua mea socială, femei absolvente și practicante de psihologie și terapie, care în zilele referendumului pentru familie și-au scos de la naftalină convingerile personale spunând că această comunitate e bolnavă și deviată, în timp ce ele își pun de dimineața până seara poze pe facebook și instagram cu ele privind țuguiat sau languros la cameră, crezând cu tărie că sunt sănătoase la cap și că așa se face marketing.)

Lasă un răspuns