de vară (#2 no one moves, no one gets hurt)

de vară (#2 no one moves, no one gets hurt)

M-a prins dimineața așteptând soarele să împingă luna de pe cerul nopții ca să facă lumină.

Totul e la fel cum era când am plecat ultima oară. Cu mine e altfel. Omului îi trebuie 5 ani ca să-și integreze în conștiință un loc nou. Ai observat? Nu știu de ce te întreb. De unde să știi tu?

Apoi urmează un prag tare complicat. Prima dată se activează dependența de familiar și te trezești că vrei înapoi, dar când privești înapoi vezi că nu mai e nimic acolo, nici măcar tu. În același timp se activează și fricile alea mari pentru că înainte e din nou necunoscut, altul, altfel, inclusiv tot ce nu știi despre tine, iar când privești acolo vezi doar întuneric, iar tu ai fost învățat de mic că întuneric înseamnă rău. Așa au înțeles, așa te-au învățat, iar tu nu te-ai întrebat niciodată dacă e chiar așa.

Dacă nu te miști, se mai activează ceva. Vocile. Toate vocile care ți-au agățat vreodată terminațiile, care ți-au spus ce credeau că vrei să auzi, care te-au atins, care au crezut că vor, că pot, că își doresc, că ceva, cândva. Care ți-au înfipt un ac în cap și te-au înghesuit într-o colecție. Dar dacă privești în adâncul acestui punct, vezi că aici e gol. Cândva-ul lor e doar un fel poetic de a-l masca pe niciodată. Știai, dar ai tăcut. Virgulele nu se transformă atât de natural în puncte.

Soarele îmi intră în nervi și îmi arată că n-am făcut toate schimbările pe care le-am făcut ca să-mi schimb viața, ci ca să ajung să-mi permit să aleg cum să-mi schimb viața. Pentru acest privilegiu am făcut tot ce am făcut și am îndurat tot ce am îndurat. Pentru această posibilitate am supraviețuit.

Iată-mă aici, așadar. Alt timp, alt portal. M-am tranșat și acum aștept restul de jur împrejur să se cearnă. În liniște. Să nu influențez și să nu stârnesc nimic din ce nu s-ar putea așeza natural. Drumul în față e prea greu pentru virgule, ezitări și bâlbâieli. Cere mult. Tot, ca de fiecare dată.

Sunt cu ochii închiși deschiși și văd galben, roz și verde cu punctulețe.

Aud tot ce rămâne în urmă. Aud tot ce se pierde. Aud tot ce se clatină. Tot ce ezită. Tot ce doar așteaptă.  Tot ce doar privește. Tot ce doar stă. Și tot ce mă va costa. E mult. Tot, ca de fiecare dată.

Sunt liniștită. E adevărul.

Din motivul ăsta iubesc muchiile. Aici nu e loc de întors căruța și bla. Ești sau nu ești. E sau nu e. Poți sau nu poți. Vrei sau nu vrei. Aici totul e clar. Poți să respiri. Tu îți croiești soarta. Aici și dezastrul e autentic, iar din motivul ăsta nu simți niciodată că ți-e rău.

Soarele e generos azi.
E prima zi senină de când am venit.

Let’s get hurt.

2 comentarii

Scrie un comentariu

  1. Imi amintesti de prima zi in Tenerife, Los Cristianos…
    Ma trezisem, ca de obicei, inaintea soarelui si il asteptam sa sara de dupa deal, cu cafeaua pe masuta…
    Am stat si eu asa, cu ochii inchisi spre el, vazand curcubee. Ma ardea placut pe fata si pe retina protejata de pleoape. Briza racoroasa a diminetii imi parfuma narile cu sare proaspata si, uneori, infuriata de ceva, din senin, imi flutura parul pe ochi.
    Numai ce-am scris randurile astea si mi-am dat seama ca nu am plecat niciodata de acolo, aici este doar o bucata din mine pe care n-a incaput-o paradisul meu personal…

    Esti inca in Mushin: Minte fara Minte…

    Practicarea pricipiului Mushin din filozofia buddhista te poate ajuta sa iti mentii mintea deschisa tuturor posibilitatilor sit e poate tine la adapost de deciziile pripite, luate in baza unor idei totalmente eronate. Asadar, data viitoare cand te vei confrunta cu o noua problema, incearca sa nu incluzi si emotiile in aceasta situatie, ci incearca sa actionezi cu mintea limpede si obiectiva.

    Statia urmatoare: Zanshin

    Cap de linie: Satori!

    Cu drag,
    Sorin

    PS: „Când faci ceva, trebuie să arzi complet, ca un foc bun de tabăra, fără să mai laşi nici o urmă a sinelui tău.” – Shunryu Suzuki

    Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-mai-importante-principii-zen-430326/
    Citat: https://www.romaniatv.net/20-de-citate-si-proverbe-zen-dupa-care-sa-ti-ghidezi-viata_382452.html

    Apreciază

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.