Emotional morphine

emotional morphine

De ce e acolo, de unde vine, de când, de la ce sau cine, de ce vreau sau nu vreau să mă desprind de ea sau ea de mine, ce nume poartă, nu contează. Vid emoțional, rezistență la stres sau la durere, izolare, excludere, însingurare, orice de ce e irelevant și niciodată nu se dovedește întru totul valid sau suficient. Nu pentru că nu contează, ci pentru că nu e prima întrebare.

Nici o explicație nu o potolește. Nici o pastilă, nici un cuvânt, nici o iubire, nici o mângâiere, nici o rugăciune. Dependența nu știe să postească și să mulțumească. E ca o femeie rănită în inima inimii. Orice ar auzi urechile, orice ar citi ochii și orice ar înțelege creierul, podul între minte și inimă e un platfus emoțional sau poate e chiar unul rupt. E o muzică în șoaptă. Adicția mea ține loc de pod. Dependența mea e proteza mea. E morfina mea emoțională. Estompează durerea unei zone hemoragice, a unei dureri, a cel puțin unei răni neînchise. E dovada iubirii mele și a nevoii mele de viață. Ea există pentru că vreau să trăiesc și să simt, nu pentru că vreau să mă distrug.

E mai puternică decât puterea mea de a o înlătura. Ne-am născut deodată sau am crescut împreună. Orice încercare de divorț e sortită eșecului mai înainte de a fi. Îndepărtarea ei din mine e cu carne cu tot, cu mine cu tot. Orice rezistență în fața ei e vampirizantă, devitalizantă, e un hiper stres în plus creator de cercuri vicioase concentrice din care nu se iese decât prin recăderi din ce în ce mai abrupte, un răpitor de atenție, concentrare și putere. O cădere la nesfârșit în spirală. Relapse după relapse până când desprinderea devine din ce în ce mai grea până la captivitate perfectă, definitivă și ireversibilă.

Nu mă las niciodată, ori de câte ori m-aș lăsa. Sunt o dependentă cât se poate de activă. Doar frecvența, ritmul și intensitatea diferă uneori.

Orice încercare de desprindere îi amplifică forța. Pentru că vrea să rezist până când voi putea înlătura nevoia din spatele ei, vrea să mă țină în viață. Forța revenirii ei e forța căderii mele. Puterea ei e puterea mea. A unei părți mai mari decât cea care nu i se poate împotrivi.

Forța ei de neînfrânt îmi spune că ce sunt dincolo de ea e mai mult decât ce sunt acum. Că ce nu văd e mai mult sau mai important decât ce văd.

Revenirea ei din ce în ce mai puternică după fiecare desprindere îmi spune că nu trebuie să-i mai opun rezistență. Îmi spune că vital nu este răspunsul la de ce. Întrebarea este cum, procesul, observația mea în ea, cadru cu cadru. Filmul nostru. De ce-urile se vor releva natural, deși nu vor avea nici o greutate, dar pentru a-mi satisface curiozitatea și nevoia omenească de a ști. Îmi spune.

Fiecare gând, emoție, gest, reacție, lipsă de reacție, senzație de plăcere, senzație de disconfort, durere și rău, fiecare colț de imaginație, de fantezie, de iluzie și delir din spatele fiecărui nou act de consum. Își vrea un jurnal doar al ei. Țigară cu țigară. Fum cu fum. Vrea să știe ce e în spatele fiecărei țigări în parte. Fiecărui fum tras, fiecărui fum eliberat și fiecărui moment dintre. Ce aduce și ce duce cu el. Mă vrea conectată la ea cu totul. Îmi revendică toată atenția. Îmi spune: Sunt Cezar! Dă-mi ce-i al meu!

Dă-mi ce-i al meu așa cum îți cer și eu te voi pune laolaltă punct cu punct, gând cu gând, emoție cu emoție, gest cu gest, reacție cu reacție, amintire cu amintire, până când toate aceste legături devin una, una suficient de puternică cât să-ți revitalizeze platfusul emoțional, cât focul și sângele din tine să poată circula fluid în toată ființa ta. Dă-mi ce-i al meu și nu va mai exista nici o nevoie pentru existența mea și pentru nici o proteză.

Despărțirea noastră nu poate fi decât un mariaj. Mă voi micșora și te voi slăbi cu fiecare piesă de jurnal, fiecare observație translatată acolo e legarea a ceea ce nu știi și nu vezi în tine la tine, nu vei rămâne cu mine sabie deasupra capului.

Eu nu pot dispărea nicăieri altfel decât prin integrare și includere, orice ai face. Dispariția mea prin abandon, ignorare, fugă, înlocuire sau smucire înseamnă și dispariția ta cu aceeași măsură și intensitate. Cu cât mă amâni și îmi reziști mai mult, cu atât ne vom duce împreună la fund mai mult și mai repede. Părți din noi se vor șubrezi mai înainte de vreme și fiecare zonă alterată va infecta alte părți.

Sunt o boală autoimună. Dacă lupți cu mine crescându-ți imunitatea prin lepădare de mine, voi crește intensitatea luptei împotriva ta. Asta mi-e natura. Sunt tu fără tine și nu mă voi opri niciodată până nu mă aduci acasă. Nu vezi cat de loială îți sunt, orice ai face și orice ar fi? Te iubesc.

Adu-mă, respirație cu respirație, în jurnalul meu, cunoaște-mă, află-mă, află-te, află-ne, observă cum ne întâmplăm împreună, milimetru cu milimetru, învață-ne procesul.

Nu ne pune în cârcă un stres în plus prin validarea unor vinovății iluzorii sau a lepădării de tot ce suntem împreună. Ai răbdare cu noi, domolește-te, pe acest drum ne eliberăm împreună.

Începe acum. Te văd fumând. Trece-mi în jurnal 3 cuvinte pentru fiecare întrebare și caută întrebări noi cu fiecare nouă țigară, fără de ce-uri și fără nimic în plus: Cum ești? Ce gândești? Ce simți? Ce muzică asculți? Ce îți lipsește? Ce și de cine ai nevoie? Ce culoare vezi? Ce miros simți? Ce vezi? Ce auzi? Ce vrei?

*
– Vreau să ard.
– Arzi.

*

Heat

your nose is bleeding
it’s the heat
it’s too much
you’re too close

your pain is cocaine
yours emotional morphine
shall we overdose?
shouldn’t we fear it?
but we don’t.

it’s pathology
maybe…or unicity
it’s obsession
possibly…or suppression
it’s addiction
definitely…plus fiction and conviction
the worst of it, the worst
it’s just the heat, baby
the heat…
let it in
I…
I am here
I…
just let it in
I…
I’m still here
I…
still here

*

“Your lies are more attractive than the truth”
They are true lies, baby.

Lasă un răspuns