După 40 de sfârșituri ale anului am scăpat într-un final de obsesia rezoluției.

Lumea serbează în câteva ore anul 2020. Eu serbez anul 40. Într-o matematică a numerologiei, aș putea spune că de data asta și eu și lumea sărbătorim același an.

Un calendar atârnă de ultima zi a anului pe un perete. Nu arată 1979 când m-am născut, nici 1989 când a fost marea răzvrătire a copiilor comunismului, nici 1999 când lumea făcea muzică și filme pentru ultima oară din plinul inimii și nu din golurile ei, nici măcar nemernicul de 2009 când totul s-a crizat și s-a autodistrus nu arată. Mă arată doar pe mine privind la el din inima Bucureștiului, zece ani mai târziu, în 2019.

Când calendarul ăsta arăta 2013 și anii dintre pe un alt perete, tot pe mine mă arăta, dar în altă limbă și dintr-o altă inimă, din măruntaiele unei insule colorate care plutea pe Atlantic. Iar într-un an, tot de acolo, chiar dintr-un vis rămas la mijloc. Sau poate a fost o vedenie, încă e o ghicitoare momentul ăla.

Viața mea are un an care, cu ocazia Revelionului, îmi spune că s-a repetat până acum de 40 de ori. 

Declar curiozitatea ca fiind puterea noastră cea mai mare, ba chiar rădăcina iubirii. Căci dacă nu sunt curios să aflu cine ești și prin ce treci, să-ți ofer în minutele împreună toată atenția și prezența mea, cum aș putea empatiza cu tine și cum te-aș putea iubi? Cum aș prețui cu adevărat timpul, atât al meu, cât și al tău? Valoarea vieții? Și în lipsa unei astfel de prețuiri, ce fel de iubire ar fi asta? 

Fără curiozitate anul doar se învârte în gol de multe ori, iar rotația lui nu aduce nimic nou pentru ca următoarea rotație să se întâmple altfel. Doar amețește. Iar pe ruta asta ajungi la constatarea multora, că repetiția este de fapt iadul.

Mă declar mulțumită. După 40 de sfârșituri ale anului am scăpat într-un final de obsesia rezoluției, de făcut bilanturi si tras linii.

Fiecare rotație a fost diferită, în fiecare am încercat să fac ceva, să simt sau să gândesc diferit intr-o măsură cât de mică, oricât de puternică a fost și este inerția acestei centrifuge. De acum anul se poate roti nestingherit până la 60, 100 sau 200, rotația lui nu mă mai încurcă. 

Declar că nu există moarte și că în lipsa timpului orice e posibil. Nu moartea vine la mine când îmi vine timpul, ci eu vin la ea când prezența mea nu mai e necesară aici. Pot merge grăbită pe acest drum sau pot lua lucrurile mai pe îndelete, drumul meu în lumea de aici tot lungimea aia îl va avea. Prezența mea pe el poate fi mai scurtă sau mai lungă în funcție de cum fac lucrurile și cum învăț să le fac altfel dacă vreau să-mi prelungesc aici prezența.

Nu, rectific. Declar că viața și moartea sunt sinonime în măsura în care eu aleg să fie așa.

Astfel, nu mai există poduri între ani pe care trebuie să trec sub bolta artificiilor. Nu există trecut și viitor, implicit nici prezent, iar artificiile sunt la fel de frumoase în orice noapte. Fie că serbam ziua, iubirea, realizarea sau nașterea cuiva. Teoria lui acum e o capcană. Te blochează într-o iluzie a prezentului, ceea ce ce la fel de rău ca blocarea în iluzia trecutului născător de vârtejuri sau a viitorului născător de anxietăți. Pentru că ridică o falsă problemă, a timpului, când de fapt întrebarea este: cât de mult ești dispus să devii?

Nu, rectific: cât de curios ești să vezi cât poți deveni?

Din curiozitate știința a găsit căi de prelungire a prezenței noastre aici și multe alte inovații care ne multiplică exponențial posibilitățile de a fi și de a face. Din curiozitate unii oameni reușesc să se ridice din situații aparent imposibil de depășit sau fac lucruri de care nu se credeau în stare. Curiozitatea îmblânzește întunericul, nu iubirea. Iubirea e doar lumina naturală a lumii atunci când omul își ia destinul în mână și când viu fiind se dedică vieții cu toate ale ei. Curiozitatea naște noi motivații și deschide noi orizonturi, rupe pe genunchi și dizolvă marginile oricărui fel de închisoare. Dacă ceva te poate elibera pe lumea asta de tot ceea ce nu ești sau nu e necesar sa fii, aia e curiozitatea. Până și să crezi și să te încrezi în Dumnezeu tot din curiozitate se întâmplă în cele din urmă.

Să-ți fie anul 2020 un an al curiozității. Știu sigur că sub zodia ei vei simți viața altfel.

Da, știu. Azi nu e ultima zi. Mâine e. Am rupt ziua de azi din calendar ca să văd cum e să trăiesc o zi întreagă în viitor. Da, în ăla care nu există, de fapt.

Lasă un răspuns