Mă întreb dacă am noroc și după criza pandemiei.

E 18 martie 2020 și mă întreb dacă sunt sau pot rămâne suficient de inteligentă cât să am noroc și după criza pandemiei.

Crizele sunt ca dealurile. Vorba maică-mii din cărțile ei (încă nepublicate din vina lipsurilor mele), după un deal nu urmează muntele, ci doar un alt deal.

Speranța multor oameni că după ce vom dovedi dealul pandemiei vom ajunge în sfârșit în vârful muntelui sau pe o pajiște mai verde un pic decât cea de ieri este de un realism frate cu delirul și va produce doar un alt șoc celor rămași cuplați la programul Speranța.

În câteva săptămâni, mai curând și mai brutal decât ai fi tentat/a să crezi, la impactul cu noua realitate economică născută din pandemia coronavirusului vom avea nevoie de tot ajutorul pe care îl putem găsi și de foarte multă creativitate, elasticitate și inspirație pentru a ne securiza continuitatea vieții și/sau a afacerilor în condiții suportabile.

În cele mai multe cazuri continuitatea se întrerupe deja în timp ce citești aceste rânduri (în speță în rândul antreprenorilor și al oamenilor cu venituri intermitente și mici) și ea va trebui reconstruită de la minus, iar ridicarea la suprafață va trebui făcută de la multe niveluri de sub pământ, în cazurile mai fericite de la zero.

Pe principiul „să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, mă ofer în avans voluntară pentru ce se arată după pandemia coronavirus, pentru că din criză nu se iese și crizele nu trec, căile de ieșire se inovează, iar pe flancul ăsta am și eu câte ceva de oferit, util cel puțin până la un punct sau de la un punct încolo.

Criza de identitate, primul bebeluș al crizei coronavirusului pandemic pentru debutanți și începători într-ale vieții în foc.

Doar dacă încă dormi buștean ai putea crede că după criza pandemiei va urma liniștea și înțelepciunea în lumea nouă, nepoluată ca pe vremurile de acum câteva săptămâni, și în viața ta nouă. Altfel, știi deja că fiecare zi în plus de deconectare de la sistem generează premisele altei crize, a marelui tsunami, nu o criză economică cum ar fi clasic în teoria ciclicitatii economiei, ci direct recesiunea, ba eu aș paria chiar că te vei confrunta și cu cea mai virulentă criză de identitate pe care ai avut-o vreodată.

Adică prima, pentru că odată avuta criza de identitate, dacă i-ai supraviețuit, pe a doua n-ai cum s-o mai ai pentru că se presupune că ai aflat cine naibii ești. În plus, nici nu cred că ai mai avea timp pe ceas pentru o a doua încercare în planul ăsta al existenței. 

Ba mai mult, nu ești nici măcar cine te-au făcut ai tăi și lumea să crezi că ești sau că ar trebui să fii. Ești fix persoana la care nu te-ai uitat niciodată altfel decât cu coada ochiului, fix ceea ce te-a făcut mereu să nu te schimbi până la capăt și să nu te împaci naibii cu tine și cu viața pe care ți-ai făcut-o și ales-o, pentru că ți-a fost prea frică de ce vei descoperi despre tine. Din motivul ăsta nimic nu e mai nasol decât criza de identitate. Pentru că cine ești a fost mereu un Frankenstein în ochii lumii. 

Cine ești când nu ești medic, antreprenor, scriitor, mamă/tată, fiică/fiu, soră/frate, nevastă/soț, amant/amantă, drogat/guru al înțelepciunii … și tot așa. Răspunsul ăsta e cel mai greu de găsit, iar cea mai frustrantă chestie este că după ce-l găsești nu există cuvinte pe acest pământ ca să și poți descrie fidel ce simți și ce ai înțeles, să te explici cumva. Tot singur ești și în treaba asta, doar că ești așa…mai senin, cumva.

Vei putea face în cel mai fericit caz chestii creative: să pictezi, să scrii, să faci fotografii și filme. Și vei face la infinit lucrurile astea în puținul timp pe care-l ai liber în cursa de-a ajunge de la o zi la alta sperând că măcar o dată vei reuși să pui punctul pe i. I-ul tău.

De ce ești și încotro te îndrepți e irelevant în viața asta. Pe Pământ oamenii au diverse scopuri și misiuni, doar cine ești e vital ca să poți simți o urmă de împlinire și pace, ca să poți muri liniștit.

Crizele îți oferă șansa asta, dacă ești dispus să treci prin tunelul groazei.

Pariez că vei trece prin faza asta pentru că doar crizele nasoale dezbracă omul de cine nu este, generând două procese nucleare deodată, treabă care se simte foarte dureros, iar agonia asta nu e doar o senzație cum ai auzit în Matrix atunci când Neo spunea “there is no spoon”, chiar te rupe, o simți ca pe o descompunere, dizolvare și diluare în același timp și nu te poți păcăli în această disperare cu nimic.

Astfel, cele două procese nucleare sunt:

  • moare cine nu ești și cine nu ar trebui/nu e optim să fii
  • se naște cine ești și cine trebuie/ar fi optim să fii

Într-un cuvânt, te trezești, cum zic guru, conștiința ta preia controlul spre binele tău și pentru supraviețuirea ta. Asta e ce face viața fascinantă. Dar cumva și pe undeva această preluare nu e o invazie, e o alegere. O alegere în forumul tău cel mai profund. Nu toți oamenii pot suporta acest tranzit, astfel că unii se îmbolnăvesc, alții înnebunesc, alții se sinucid, iar alții aleg un scenariu fără conștiința lor.

Punctul Zero al vieții personale vs Punctul Zero al României/lumii. 

Mulți oameni spun zilele astea în singurul loc unde mai putem spune ceva într-un fel în care să ne și răspundă cineva, fie și printr-un like, Facebook, că momentul pandemiei este punctul zero din viețile lor, iar când spun atât de mulți acest lucru deodată, îți vine și ție să spui că ar fi un punct zero al lumii.

Pe de altă parte însă, nu putem să ignorăm partea de realitate conform căreia din 7,7 miliarde de oameni ai planetei, doar 4,3 miliarde au acces la internet și doar 2,4 miliarde utilizează Facebook, iar în România doar 9,8 milioane (aproape toți, ce-i drept și poate de-aia ni pare că lumea noastră lumea), deci cealaltă jumătate ar putea avea pe o cale la fel de naturală o cu totul altă percepție asupra prezentului și viitorului, asupra a ce înseamnă punctul zero.

Din experiența mea, fiind deja unsă cu alifiile prea multor crize, Punctul Zero înseamnă ceva complet diferit de ideea că lumea după pandemia coronavirusului sau alte mari crize în general va fi alta.

Lumea va fi alta din multe puncte de vedere și aceeași din alte puncte de vedere, însă natura umană nu s-a schimbat cu nimic de la facerea Pământului. Astfel, e destul de improbabil sa existe prea curand un punct zero al unei lumi populata de oameni „neschimbabili”. Doar o altă configurare a lumii și a puterilor nu sunt lucruri pe care le-aș asocia cu un punct zero al lumii. Nu sunt atât de conservatoare și de nostalgică.

Punctul Zero înseamnă că ești ca un computer fără software sau cu un software vechi neactualizat de o eternitate care nu mai face față noilor programe, oportunități și amenințări. Schimbării.

Criza este un punct în care am ajuns cu un anumit tip de cunoaștere și vom ieși din criză și din situații care ne depășesc și care aparent sunt de nedovedit cu un alt tip de cunoaștere.

Viața e ca un joc video. La nivelul următor sunt alte bestii, alte feluri de îngeri, alți zei și dumnezei, alte șanse și alte reguli, iar jocul implică un nou set de talente, motivații, intenții și pasiuni.

Mulți vor trebui să facă peste noapte performanță ca la jocurile olimpice, neavand nici un mușchi antrenat pentru această cursă de anduranță și reziliență. Care le/ne sunt șansele?

Ce vreau să spun prin asta, pentru perioada foarte complicată economic care va veni pentru cei mai mulți dintre noi, mai curând și mai brutal decât ai fi tentat/a să crezi, este că ești echipat cu tot ce trebuie pentru a-ți reveni și pentru a găsi soluții, chiar dacă vei traversa multe săptămâni și luni la rând, poate chiar ani, în care nu vei putea vedea nici o ieșire, în care disperarea nu te va slăbi din chingile ei. Ce te va salva va fi curiozitatea sau pur și simplu încăpățânarea de a trăi din curiozitate.

Și într-adevăr, uneori ieșirea nu există, va trebui să o inventezi, să o construiești. Din unele crize ieșirile sunt foarte particulare, chiar unice, cu ieșirea unora din crize s-a schimbat lumea. Doar să te adaptezi la ce este nu va mai fi suficient. Va trebui să devii arhitectul propriului destin, să-ți (re)construiești scopul în viață și menirea. Sa operezi cu identitatea ta ca principal instrument, motivul pentru care cristalizarea identității este atât de vitală.

Asta înseamnă că va trebui să cauți zile în șir câte un punct, apoi să unești punct cu punct, că o vreme nu vei înțelege ce fel de construcție faci, că răbdarea, capacitatea de reziliență și sănătatea minții îți vor fi puse la încercare, însă fiecare punct este piatra pe care vei călca, piatra care îți va face pasul înainte posibil, liana care îți va permite să zbori până la următoarea liană.

Pentru o vreme va trebui să-ți imaginezi că ești Tarzan, supereroul junglei.

Dacă eu am ieșit din situații imposibile fără nici o resursă în afară de mine și dacă am putut suporta șocul pierderii a tot ce am construit și avut vreodată cu 12 ani în urmă, precum și temperaturile extreme ale stresului și necunoscutului, tu sigur ai ceva în plus față de ce am avut eu.

Poate ai un calculator mai bun, o educație mai bună, o sănătate mai bună, un acoperiș stabil deasupra capului, rude și prieteni care îți pot fi suport de nădejde pe un termen mai lung, o copilărie mai fericită sau mai puțin traumatizantă, o viață de tânăr adult mai puțin violentă – aspecte care te fac mai rezistent prin simplul fapt că te fac mai întreg. Iar asta poate însemna o mare economie de timp și mult mai multe posibilități, aripi mai mari și mai puternice, un zbor mai înalt și mai lin.

După o viață sub zodia crizei, fiind formată în foc și în erupții de când mă știu, îmi permit să-ți spun că de aici încolo supraviețuirea ta va depinde 99% de XFactorul tău, de unicitatea ta, de propria-ți gândire strategică și de creativitate. De talentul și dorința ta autentică de a te alinia constant în tine și pe tine la mediul exterior tot mai complex și mai volatil. În esență, de a supraviețui, dar mai ales de a trăi. Restul de 1% e mila lui Dumnezeu, noroc sau factorii aleatori, o chestiune de pură loterie.

Oare sunt suficient de inteligentă pentru a avea noroc și după criza pandemiei?

Sunt foarte curioasă ce voi face și cum. Nici eu nu știu încă. Cum la fel nu știu în ce se vor transforma și unde mă vor duce lucrurile pe care am reușit să le arunc în lume pe ultima sută de metri până să se pornească valul ăsta, destul de anticipabil de altfel, dar în felul în care nu-ti ajuta la nimic. Și dacă nu se vor transforma in nimic decât într-un alt exercițiu, ce voi face și cât de departe mai pot ajunge?

Viața mea de dinainte de pandemie s-a terminat cu o bursă de merit la master pe care nu știu dacă o voi primi vreodată și nici dacă voi mai ajunge să mai termin masterul ăsta, cu 3 filme în producție ale colegilor de la regie plus ale mele și cu o producție foarte interesantă în care am avut ocazia să cunosc niște tineri producători americani cu care cred că voi colabora cândva după pandemie și pe Maggie Q, o actriță pe val în liga mare a americanilor care m-a lăsat cu gura căscată cu profesionalismul, disciplina și reziliența ei și din cauza căreia m-am pus să văd Designated Survivor pe Netflix. Un high concept serial foarte interesant.

Azi am ajuns la episodul în care agenta FBI/CIA pe care o joacă foarte natural MQ e gazată de un cercetător rasist finanțat de un white supremacist miliardar din industria farmaceutică care, pornind de la obsesia de a face un virus targetat care să omoare doar oamenii de culoare, operează împreună pentru a distruge omenirea fix printr-un coronavirus care seamănă izbitor cu al nostru bebeluș COVID-19.

Astfel, nu pot să nu mă macin cu aceleași probleme cu care se măcina și Johnny Walker pe vremea lui și în sinea lui: am învățat oare în ultimii 10 ani de izolare aproape totală în care m-am autoeducat și echipat cu o tonă de aptitudini (care acum par un mizilic, by the way) să-mi potrivesc/aliniez tipul de inteligență cu pasiunile și aptitudinile pentru a ajunge la destinația mea în aceasta viață? Pentru ca de data asta să mă pot da pe creasta valurilor și să încetez cu înotatul prin molozul de pe fundul izvoarelor, râurilor, lacurilor și mărilor? Am ce-mi trebuie să iau calea oceanului?

De căzut în picioare nu-mi fac griji, pentru mine nu e nicio schimbare în tot ce se întâmplă, nu e ca și când eram pe vreun val și m-a întrerupt pandemia. Puneam doar ultimele fundițe la plută.

Schimbarea asta abruptă sau ceea ce mulți oameni percep acum punctul zero s-a întâmplat în ecuația mea acum un deceniu când viața a măturat cu mine tot ce i-a ieșit în cale.

Acum că sunt o mătură de ultimă generație, mă întreb dacă pot zbura pe mine însămi fără să mai las nori de praf în urma mea ca data trecută și dacă voi pot face mai mult și pentru ceilalți care n-au avut „norocul” tipului meu de formare, care pot beneficia/au nevoie de cunoașterea și aptitudinile mele.

*

Prezent și viitor

P.S. Citește despre prezent și viitor și articolul lui Klaus Schwab din 2017, fondatorul Forumului Economic Mondial – “A patra revoluție industrială: oportunități și provocări” (parte din cartea sa, Shaping the Future of the Fourth Industrial Revolution: A guide to building a better world)

În România lumea e sub zodia Revoluției Digitale (3.0) născută în anul 1960 prin implementarea internetului (tehnologia informației) pentru automatizarea producției, însă lumea care e mai bine cuplată la realitatea globală e sub zodia Revoluției Tehnologice (4.0 sau a patra revoluție industrială), a transformărilor exponențiale prin inteligența artificială, quantum computing etc.

Ca o trecere în revistă pentru cine nu mai ține minte sau nu (mai) știe, Revoluția 1.0 a fost cea agricolă – născută din apariția motorului cu aburi în anul 1760, iar Revoluția 2.0 a fost cea industrială așa cum o știm de la istoria economiei născută din apariția motorului cu ardere internă în anul 1900.

Așadar, în 260 de ani, echivalentul a două, trei generații dacă ar fi să le calculăm la speranța de viață de acum, cu o mâna de transformeri lumea și-a schimbat mecanismele incredibil de repede și de mult, ca și cand planeta asta ar fi o mică tablă de șah la care se petrec din când în când diverși jucători, în timp ce de la 700 de milioane de oameni câți erau pe vremea revoluției agricole suntem azi de 11 ori mai mulți.

*

…si dacă tot m-a bântuit Johnny Walker pentru o clipă, iată și omul care a făcut înconjurul lumii, încontinuu de atunci și până în zilele noastre (unul din videoclipurile mele preferate care a supraviețuit timpului în memoria mea scurtă). 

Leave a reply or two. Or your testimonials if you ever worked or interacted with me.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.