bonsai-magnolie

Vector beautiful bonsai with flowers in flowerpot

Am recitit după ani o parte din jurnalul meu de proză scurtă “Pe Dinafară care cuprinde texte și din primii mei ani de emigrare, un timp în care devenisem doar cuvânt. Am zis că scriu ca să nu (mă) uit. Recitînd însă, constat că mă rescriam.

Iată ce credeam despre iubire într-o zi de sâmbătă de acum 5 ani.

Uneori iubirea se întâmplă ca un ricoșeu

Uneori iubirea se întâmplă ca un ricoșeu și te aruncă în povești aparent inoportune cu care nu știi ce să faci, care nu-ți trebuie și pentru care nu ai loc și nici planuri, întâlniri apărute așa din senin ca dintr-o eroare de sistem sau dintr-o joacă sau poate chiar din neatenție. Poate chiar pe fondul vanității, întâlniri care însămânțează în tine un sâmbure de bonsai care crește silențios fără ca tu să ai habar, uneori ca o tumoră, prin locuri din suflet de care nici nu știai că există. 

Iubirea ricoșeu nu e o poveste de dragoste, ci o poveste despre iubire, excepția aia cu care rareori doi oameni știu ce să facă. Bonsaii ăia care doar au crescut, dar niciodată n-au înflorit din lipsă de apă și lumină. Care te sperie până la amețeală și care te bântuie până la cutremurare. Pe care ai alege-o doar pe patul morții când nu vei mai fi avut nimic de trăit și de pierdut, dar care totuși te-a bântuit toată viața și ai căutat-o în fiecare om întâlnit și atins ulterior. 

Poate iubirea e o excepție și atunci așa e firesc să fie. Inoportună și înfricoșătoare. Și probabil din motivul ăsta sunt atât de puține cupluri fericite și împlinite pe lumea asta iluzorie, pentru că riscă și aleg excepția.

*

Ce cred acum? La fel.

Anunțuri publicitare