de vară (#2 no one moves, no one gets hurt)

M-a prins dimineața așteptând soarele să împingă luna de pe cerul nopții ca să facă lumină.

Totul e la fel cum era când am plecat ultima oară. Cu mine e altfel. Omului îi trebuie 5 ani ca să-și integreze în conștiință un loc nou. Ai observat? Nu știu de ce te întreb. De unde să știi tu?

Apoi urmează un prag tare complicat. Prima dată se activează dependența de familiar și te trezești că vrei înapoi, dar când privești înapoi vezi că nu mai e nimic acolo, nici măcar tu. În același timp se activează și fricile alea mari pentru că înainte e din nou necunoscut, altul, altfel, inclusiv tot ce nu știi despre tine, iar când privești acolo vezi doar întuneric, iar tu ai fost învățat de mic că întuneric înseamnă rău. Așa au înțeles, așa te-au învățat, iar tu nu te-ai întrebat niciodată dacă e chiar așa.

Dacă nu te miști, se mai activează ceva. Vocile. Toate vocile care ți-au agățat vreodată terminațiile, care ți-au spus ce credeau că vrei să auzi, care te-au atins, care au crezut că vor, că pot, că își doresc, că ceva, cândva. Care ți-au înfipt un ac în cap și te-au înghesuit într-o colecție. Dar dacă privești în adâncul acestui punct, vezi că aici e gol. Cândva-ul lor e doar un fel poetic de a-l masca pe niciodată. Știai, dar ai tăcut. Virgulele nu se transformă atât de natural în puncte.

Soarele îmi intră în nervi și îmi arată că n-am făcut toate schimbările pe care le-am făcut ca să-mi schimb viața, ci ca să ajung să-mi permit să aleg cum să-mi schimb viața. Pentru acest privilegiu am făcut tot ce am făcut și am îndurat tot ce am îndurat. Pentru această posibilitate am supraviețuit.

Iată-mă aici, așadar. Alt timp, alt portal. M-am tranșat și acum aștept restul de jur împrejur să se cearnă. În liniște. Să nu influențez și să nu stârnesc nimic din ce nu s-ar putea așeza natural. Drumul în față e prea greu pentru virgule, ezitări și bâlbâieli. Cere mult. Tot, ca de fiecare dată.

Sunt cu ochii închiși deschiși și văd galben, roz și verde cu punctulețe.

Aud tot ce rămâne în urmă. Aud tot ce se pierde. Aud tot ce se clatină. Tot ce ezită. Tot ce doar așteaptă.  Tot ce doar privește. Tot ce doar stă. Și tot ce mă va costa. E mult. Tot, ca de fiecare dată.

Sunt liniștită. E adevărul.

Din motivul ăsta iubesc muchiile. Aici nu e loc de întors căruța și bla. Ești sau nu ești. E sau nu e. Poți sau nu poți. Vrei sau nu vrei. Aici totul e clar. Poți să respiri. Tu îți croiești soarta. Aici și dezastrul e autentic, iar din motivul ăsta nu simți niciodată că ți-e rău.

Soarele e generos azi.
E prima zi senină de când am venit.

Let’s get hurt.

Anunțuri publicitare