delir-din-necunoscut

delir din necunoscut

Să știi că am trăit cu falsa impresie că pasărea Phoenix renaște din propria-i cenușă o dată și bine, nu de zece ori pe zi. Iată încă un mit spulberat de natura timpului în care viața mea se întâmplă. O viață care mă pune tot timpul să-mi fac valizele și să plec în locuri unde nu știu ce va fi și nici ce voi face. Ultima, Samsonita albastră, avea zece ani garanție, s-au terminat și ăia. O să pățesc cu ea cum am pățit cu chinezeasca când o țineam în brațe răsfirată ca pe o mireasă leșinată de emoție, în timp ce roțile-i zburdau prin aeroport ca și când evadaseră din sclavie.

Vorba maică-mii din jurnal “La un moment dat îți vine să crezi că viața-i făcută din blocaje și poate secretul reușitei în viață ar fi modul și mijloacele de a ieși din blocaj.”

Am văzut ieri documentarul “Rolling Thunder Revue: A Bob Dylan story by Martin Scorsese” și spunea Dylan acolo ceva ce și eu simt încă de când aveam 4 ani și am fugit din casa de la Săcele până hăt în Brașov, în ștrampi și în niște cizme roșii de cauciuc: în viață nu e vorba despre a te regăsi sau a găsi ceva, ci despre a te inventa.

În capul unora fugisem, în al altora mă rătăcisem mergând pe ulicioară, nici nu le-a trecut prin cap că eu aveam o misiune precisă: aceea de-a o opri pe mamaie să plece pentru totdeauna în lume, cum îmi zisese tataie în glumă că a făcut, ea fiind doar în spatele curții cu treabă în livadă.

În ziua aia, atunci, bănănăind pe lângă garduri ca să nu greșesc drumul, am început să mă inventez. Când ești mic n-ai gânduri. Doar faci. Dar ai constiința întreagă, o logică netulburată de nimic. Cred că n-am mai crescut. Când se închide o cale, îmi văd de drum, iar dacă nu e niciun drum, inventez unul sau stau și aștept sau orbecăi până se arată unul.

Adică ce ai putea face altceva?

În inima mea apucasem să bat bine câmpii, ba chiar îmi făcusem și un soundtrack, un playlist întreg.

Ajunsesem până la câmpia aia înroșită cu toți macii pământului. Ne-am găsit acolo ca din întâmplare, fără să știm că între timp ne așteptam cu sufletul la gură în fiecare zi la ora 8, tu în zile pare, eu în celelalte. Apoi ne-am zis să facem invers, în același timp ne-am zis, iar tu ai început să vii în zilele impare și eu în restul. Așa au trecut ani lungi cu noi pe lângă, dar asta nu ne-a descurajat să tot venim, chiar dacă în unele zile credeam că totul e doar în capul nostru sau că trăim din dimensiuni paralele. Dar acum, în plin început de vară, îndrăzneala noastră a fost răsplătită; Dumnezeu a creat o zi în plus, nici pară, nici impară, doar pentru noi, să ne găsim.

După ce m-am șters la ochi ca să fiu sigură că e adevărat, am început să-mi fac curaj să vin către tine și mai apoi și tu către mine. Și pe măsură ce ne apropiam și mai aveam doar un pas să ne prindem mâinile una de alta, pe filmul dintre noi au început să apară purici, ca atunci, pe vremuri, când ne uitam la bulgari cu antene improvizate din furculițe de aluminiu, și a apărut, distorsionată de interferențe, silueta unei terapeute cu freză ca a lui Einstein care ne-a zis pe o voce suspicios de înțeleaptă și fulgerată de un ecou ca la nunțile cu dedicații pentru nași: Frica. Frica. Frica. V-ați ales ales ales zile pare și impare are are are profund inconștient t t t, ca nu care cumva să vă întâlniți îți îți îți. Vă rog să vă luați pastilele lele lele lele.

Tu ai rămas așa, cum mai rămâi uneori, uitându-te lung, iar proasta aia te-a pus atât de adânc pe gânduri, încât ai alunecat în uitare. Soarele apunea, ziua ne trecea, eu veneam către tine, iar tu te îndepărtai, ca și când ceva de dincolo de filmul dintre noi trăgea de tine înapoi.

Ai dispărut. Și odată cu tine a dispărut și câmpul înroșit de toți macii pământului, iar eu m-am trezit în apartamentul meu din centru între vorba poluantă a dobitocului de florar, păcănelist și guru al parcării, și chițăitul idiotului de deasupra care iar își mătura gresia cu nevastă-sa, o femeie pe care întotdeauna mi-am imaginat-o doar creață.

Și atunci m-am enervat. Ăsta e adevărul. M-am enervat. Mi-am băgat picioarele în Corinteni și în ce câmpi bătea iubirea pe acolo și m-am supărat pe tine. Dar rău m-am supărat, ba chiar ți-am și zis vreo două, inclusiv hashtag hs, dîplm, tbîpm. Păi chiar așa? Apare o vacă cu părul vâlvoi din eter și tu pui botul? Când o să mai primim noi pe pământul asta o zi în plus?

Da, sigur. Ai putea zice: Nu ești deloc blajină! N-ai greși până la capăt.
Știi ce găsești în DEX la blajin?

Ființe blânde și evlavioase care trăiesc pe Apa Sâmbetei, la marginea pămantului.
Doar a doua parte a definiției mi se aplică mie, începând de la pe.

Anunțuri publicitare